„Fericirea altfel” – Cornel Constantin Ciomâzgă, conferință-eveniment la Sala I. C. Brătianu din București

Arhiepiscopia Bucureştilor

„Fericirea altfel” – Cornel Constantin Ciomâzgă, conferință-eveniment la Sala I. C. Brătianu din București

Asociația Neamul Strămoșesc, în parteneriat cu Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles” și cu Editura Cartea Actuală 3C, organizează în data de 4 decembrie 2025, ora 18:00, la Sala I. C. Brătianu din București (vis-a-vis de Biserica Amzei), o prelegere de neuitat: „Fericirea altfel”, susținută de scriitorul apologet Cornel Constantin Ciomâzgă.

Cu acest prilej, vor fi prezentate și cele mai noi apariții editoriale ale profesorului Ciomâzgă: două cărți cu adevărat rare – „Elogii – Imnele vieții” și „Fericirea altfel”.

Tema conferinței este una cu adevărat deosebită, inedită și de mare interes pentru toată lumea: fericirea.

Este bine cunoscut modul de prezentare a tuturor subiectelor propuse și susținute de profesorul Ciomâzgă: rigoare, inedit, caracter spectaculos.

Și de această dată, conferința va avea o logică argumentativă riguroasă, determinată de o îndrăzneală intelectuală rar întâlnită.

Vor fi puse în lumină chestiuni care îți vor schimba nu doar înțelegerea a ceea ce ai crezut despre fericire, ci mai ales felul în care credeai că știi să o cauți.

Cele două cărți și prelegerea nu sunt despre dezvoltare personală, ci despre o revoluție personală!

Declarația autorului prelegerii „Fericirea altfel” și a celor două cărți:

Aceste cărți, ca și altele din opera mea, au fost scrise în locuri depărtate, de retragere, sub răsuflarea rugăciunii.
Acum ele se apropie de inimile celor care vor auzi chemarea lor. „Fericirea altfel” nu vorbește despre fericirea pe care o vânează lumea, ci despre aceea pe care sufletul a uitat-o. Este o carte răscolitoare, necesară și de vindecare. O carte care arată omului că fericirea nu este un premiu, ci o stare mult-așteptată. Cealaltă carte, „Elogii – Imnele vieții”, este o culegere de cântări și rugăciuni scrise în duh vechi, dar cu glas nou, pentru omul zbuciumat de astăzi. „Fericirea altfel” și „Imnele vieții” –două cărți, două răspunsuri, două mari semne ale timpului.

Curând, aceste cărți, neînchipuit de frumoase, vor ajunge în mâinile celor care le-au așteptat. Curând, ele vor fi acolo unde le este locul: în librării, pe mese, în case, în suflete.

Două cărți care vorbesc despre ceea ce oamenii au pierdut, dar nu au încetat să caute: fericirea și rugăciunea.
Două cărți sub semnătura singurului scriitor apologet contemporan din România – Cornel Constantin Ciomâzgă.

Evenimentul va avea loc joi, 4 decembrie 2025, ora 18:00, la Sala I. C. Brătianu din București, Str. Biserica Amzei nr. 5–7 (vis-a-vis de Biserica Amzei).

Invitați:

  • Pr. prof. dr. Mihail Milea (ucenicul părintelui Nicolae Steinhardt);
  • dr. cercetător lingvist Dana Melania Bădic;
  • Grupul Tronos Junior – dirijor Ioan Balaban.

Intrarea este liberă! Este darul scriitorului Cornel Constantin Ciomâzgă pentru cititorii și semenii săi!

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: