Campanie de donare de sânge în Arhiepiscopia Sibiului

Arhiepiscopia Sibiului

Campanie de donare de sânge în Arhiepiscopia Sibiului

Miercuri, 17 februarie 2016, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Sibiu continuă Campania „Donează sânge, salvează o viaţă” a Patriarhiei Române.

Campania „Donează sânge, salvează o viaţă” a Patriarhiei Române continuă şi anul acesta la Sibiu, prin implicarea Arhiepiscopiei Sibiului şi a mai multor instituţii partenere. În cel de-al doilea an în care se implementează această campanie la Sibiu vor avea loc mai multe acţiuni de donare de sânge. Prima acţiune a avut loc miercuri, 17 februarie 2016, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Sibiu, susţinută de reprezentanţi ai Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

La prima ediţie a campaniei, realizată la Sibiu în cursul anului 2015, peste 480 de persoane voluntare au donat sânge în cadrul a 13 acţiuni organizate atât la Centrul Judeţean de Transfuzie Sanguină Sibiu, cât şi prin intermediul unei caravane mobile de la Spitalul Judeţean din Târgu-Mures. Printre persoanele care au donat sânge în cadrul acestei campanii se găsesc reprezentanţi ai Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmerie, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna”. De asemenea, la campanie au participat numeroşi credincioşi şi preoţi din parohiile Arhiepiscopiei Sibiului.

Sursa: http://www.mitropolia-ardealului.ro/campanie-de-donare-de-sange-in-arhiepiscopia-sibiului/

Citește despre: