Campanie în Italia pentru ajutorarea copiilor români
Asociaţia Femeilor Române din Italia (ADRI) împreună cu Asociaţia culturală 'Floare Albastră' şi Atlassib Italia, în colaborare cu Asociaţia 'Spirit Românesc', Asociaţia 'Nolimes Onlus' şi alte instituţii româneşti din Italia au organizat în perioada 1-15 decembrie campania de solidaritate 'Împreună de Crăciun (Natale insieme)'.
Campania a avut ca scop sensibilizarea opiniei publice şi solidarizarea românilor din Italia în legătură cu situaţia copiilor din România aflaţi în dificultate. La sediile şi filialele asociaţiilor din Tivoli, Guidonia şi Terni s-a organizat o colectă de dulciuri, rechizite, hăinuţe şi jucării. Cadourile strânse în cadrul campaniei de solidaritate vor fi trimise în România, la Bacău şi Piatra Neamţ, prin intermediul firmei Atlassib, care sponsorizează cheltuielile de transport. Darurile vor fi oferite copiilor cu ajutorul Fundaţiei 'Episcop Melchisedec', al Asociaţiei 'Ovidenia 2005' şi al mai multor voluntari.
„Ideea acestei activităţi a pornit cu ocazia unei întâlniri dedicate situaţiei migranţilor români şi a copiilor rămaşi acasă, care a avut loc în Duminica migrantului, pe 21 august, la sediul Asociaţiei Creştine de Caritate şi Ajutor 'Ovidenia 2005' din Bacău. Atunci s-a hotărât organizarea unei campanii de strângere de bunuri pentru copiii din România care se află în dificultate. Foarte mulţi copii au rămas acasă singuri sau în grija bunicilor şi au nevoie de ajutor. De aceea, ne-am gândit că aceste bunuri vor fi extrem de bine venite pentru copiii nevoiaşi din Bacău şi Piatra Neamţ”, a declarat Silvia Dumitrache, coordonatorul proiectului 'Împreună de Crăciun'.
Au fost strânse 50 kilograme de dulciuri, jucării, haine şi rechizite pentru copii săraci sau rămaşi singuri acasă din cauza plecării părinţilor în Italia.
Bunurile strânse vor fi distribuite, în Ajunul Naşterii Domnului, prin cele două asociaţii partenere din Bacău, copiilor care se află în grija unui centru de zi al Fundaţiei 'Episcop Melchisedec' din Bacău, nou inaugurat pentru copiii migranţilor. În Piatra Neamţ, cu ajutorul Organizaţiei 'Salvaţi copiii!', cadourile vor fi împărţite unor familii nevoiaşe.
sursa: ziarullumina.ro