† SILUAN

Prin mila lui Dumnezeu, Episcopul de-Dumnezeu-păzitei Episcopii Ortodoxe Române a Italiei,

Preacuviosului Cin Monahal, Preacucernicului Cler, și tuturor Credincioșilor drept-slăvitori care ascultă sau citesc această Epistolă Pastorală, Har vouă, pace și bucurie de la Hristos Cel înviat din morți, iar de la noi, arhierești binecuvântări, dimpreună cu străvechiul salut:

HRISTOS A ÎNVIAT!

Toate cele săvârșite de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, de la zămislirea Sa și de la venirea Sa în lume, „la plinirea vremii” (cf. Galateni 4, 4), și până la pătimirea Sa, cea de bună voie, la moartea și la învierea Sa, sunt manifestări ale iubirii Sale față de Omul cel zidit după Chipul Său. Ele înseamnă însușirea deplină, din iubire, de către Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic, a tot ce este omenesc, „în afară de păcat” (Evrei 4, 15), împreună cu toate urmările pierderii Raiului de către Adam, din cauza încălcării poruncii lui Dumnezeu. Tot ce a făcut Domnul pentru noi și pentru a noastră mântuire se cuprinde în „iconomia mântuirii”, adică în purtarea Sa de grijă – asemenea unui bun administrator al bunurilor unei familii – pentru binele și pentru fericirea cea veșnică a neamului omenesc, adică a Omului.

Domnul nu numai că a împlinit toate cele necesare pentru restaurarea și înnoirea Omului, ci rămâne împreună cu noi, după cum a făgăduit – „duh și viață” (cf. Ioan 6, 63), Trup și Sânge –, „în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20). Aceasta face cu putință ca tot omul care dorește să răspundă la iubirea lui Dumnezeu pentru el să o poată face. Iar Mântuitorul Hristos nu este prezent în viața omului doar ca un simplu spectator, ci este activ și lucrător, prin harul Lui, în fiecare inimă ce I se deschide și care vrea să-L primească.

Domnul nu doar Și le-a însușit pe toate ale Omului, în afară de păcat, ci voiește și să le împărtășească pe toate ale Sale cu tot Omul, cu fiecare dintre oameni, și să facă aceasta în chip atotcuprinzător. Și dimensiunea atotcuprinzătoare a iconomiei Sale celei mântuitoare și a tot ceea ce voiește să ne împărtășească Hristos este un dar neprețuit, adesea nesocotit sau uitat, pe care moartea și învierea Sa ni-l aduc înainte.

Dumnezeu-omul, Iisus Hristos, a asumat, prin înomenirea Sa, întreaga Umanitate (gr. anthropos) – de la Adam cel dintâi și până la noi, precum și de la noi până la ultimul om care se va naște, înainte de slăvita Sa venire –, ca să o îndumnezeiască. Și, precum El poartă deodată întreaga Dumnezeire și întreaga umanitate, tot astfel fiecare ipostas uman, creat după chipul Său, poartă în el întreaga umanitate, adică pe tot Omul. Aceasta înseamnă că, în fiecare dintre noi, se mântuiește sau se poate pierde – să nu fie! – întreaga umanitate. Aceasta înseamnă că, precum Domnul „voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoașterea adevărului să vină” (1Timotei 2, 4), firesc ar fi ca, și noi, să dorim același lucru pentru toți oamenii.

Una dintre consecințele cele mai grave ale căderii Adamului celui dintâi este tocmai pierderea viziunii atotcuprinzătoare, asupra propriei persoane și asupra creației, pe care Dumnezeu i-a dăruit-o împreună cu Chipul Său. Căderea l-a făcut pe Adam să se întoarcă spre sine, cu egoism și lașitate, fără să-și asume nici propriul păcat și nici pe al Evei; să nu asume consecințele pe care căderea sa le are asupra tuturor vietăților ce îi fuseseră încredințate și asupra întregii creații – „căci știm că toată zidirea (creația) împreună-suspină împreună-suferă până acum” (Romani 8, 22). Noul Adam este Cel care ne redescoperă dimensiunea atotcuprinzătoare a iubirii lui Dumnezeu față de Om și față de întreaga creație. De aceea, și consecințele înomenirii Lui, ale morții și învierii Lui, privesc întreg Omul și întreaga creație – „căci dorul neostoit al zidirii (creației) așteaptă descoperirea (arătarea – gr. apokalypsis) fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8, 19). Atunci, întrebarea este: cum putem să redescoperim, și noi,  această perspectivă atotcuprinzătoare?

Prin harul Botezului, prin ungerea cu Sfântul și Mare Mir și prin împărtășirea continuă cu Trupul și Sângele Noului Adam, fiecare creștin se face părtaș la viața cea nouă, în Iisus Hristos Cel mort și înviat, și primește înnoirea firii sale. El se călăuzește, de acum înainte, după Har – căci „harul și adevărul ne-au venit prin Iisus Hristos (Ioan 1, 17).

Pe măsură ce creștem în conștiința cea întru Hristos, descoperim că nu suntem ai noștri, că trupul nostru este templu (gr. naos) al Duhului Sfânt Care este în noi (cf. 1 Corinteni 6, 19); că suntem chemați să avem mintea (gr. nous) lui Hristos (cf. 1 Corinteni 2, 16); că „suntem Trupul lui Hristos și mădulare (fiecare) în parte” (1 Corinteni 12, 27), că „un trup suntem în Hristos și fiecare suntem mădulare unii altora” (Romani 12, 5); că, „dacă un mădular suferă, toate mădularele împreună-suferă” (1 Corinteni 12, 26); că suntem „fii ai luminii și fii ai zilei” (1 Tesaloniceni 5, 5); că suntem „fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii” (cf. Luca 20, 36). Conștienți fiind de toate acestea, bine este să urmăm îndemnului Sfântului Apostol Pavel și să ne străduim ca „întreg duhul și sufletul și trupul” nostru să se păzească fără prihană întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos (cf. 1 Tesaloniceni 5, 23).

Aceasta este perspectiva vieții în Hristos, pe care cultivând-o, până la ultima noastră suflare, ne vindecăm de egoism și de egocentrism și ne întoarcem, cu iubire, către Domnul și către aproapele. Dar nu numai atât. Asemenea Domnului, ne întoarcem, cu iubire compătimitoare și doritoare de mântuire, către Tot Omul. Astfel, viziunea noastră îngustă și egocentrică asupra vieții și fericirii recapătă dimensiunea atotcuprinzătoare, la care Mântuitorul Hristos vrea să-l facă părtaș pe „tot omul care vine în lume” (cf. Ioan 1, 9).

Dacă ne însușim viziunea atotcuprinzătoare ce ne este dăruită prin viețuirea sacramentală continuă în Hristos cel mort și înviat, descoperim mai deplin cine suntem, în ce fel e firesc să ne raportăm unii la alții și cum suntem „racordați” la Trupul Său – Biserica Sa cea atotcuprinzătoare (katholiken – sobornicească) ce are vocația de a-i cuprinde, temporal (totdeauna), spațial (pretutindeni) și comunitar, pe toți cei care mărturisesc credința în El, după cum învață și Cuviosul Vincențiu de Lerin (Commonitorium 2, 5). Din această perspectivă, noi, cei care astăzi prăznuim Învierea Domnului, ne bucurăm împreună cu Adam și Eva, strămoșii noștri și ai întregului neam omenesc, contemplând dezlegarea lor din legăturile iadului și, împreună cu ei, cu toți cei care au murit întru credință, neluând cele făgăduite, ci de departe văzându-le și îmbrățișându-le (cf. Evrei 11, 13).

Dar bucuria noastră o împărtășim și cu tot neamul nostru cel adormit întru nădejdea învierii, cu moșii și strămoșii noștri, și, în același timp, o împărtășim și cu toți contemporanii noștri care, în mare măsură, nu-și cunosc Creatorul și nici iubirea Sa atât de mare pentru ei, descoperită lumii prin Fiul Său Cel iubit. Și, precum Acesta iubește și luminează „pe tot omul” (cf. Ioan 1, 9), la fel, și creștinul iubitor de Dumnezeu îl iubește pe fratele său (cf. 1 Ioan 4, 21) și, în mod special, pe toți cei pe care Domnul îi socotește frații Săi mai mici: cei flămânzi și însetați, goi sau străini, bolnavi sau care sunt în temniță (cf. Matei 25, 35-40). Creștinul nu iubește „cu vorba, numai din gură, ci cu fapta și cu adevărul” (1 Ioan 3, 18). Și, „dacă ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne în noi și iubirea Lui este desăvârșită întru noi” (1 Ioan 4, 12).

Aducându-ne aminte, în această luminată zi a Învierii, de toate cele ce, pentru noi și pentru întreaga lume, s-au făcut de către Iubitorul de oameni Dumnezeu – de arătarea Sa în trup, de pătimirile și de moartea Sa cea de bunăvoie, de Înălțarea Sa la ceruri și de cea de a doua și slăvita Sa venire –, să-L lăudăm, să-L binecuvântăm și să-I mulțumim pentru toate și pentru toți. Că Lui I se cuvine toată slava, cinstea, mulțumita și închinăciunea, împreună și Tatălui și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Cu părintească îmbrățișare întru Hristos Cel înviat, al vostru, pentru tot binele rugător și de mântuire doritor,

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei