A treia zi de Paști, la Sfânta Liturghie s-a citit  arhicunoscuta pericopă evanghelică de la Sfântul Apostol și Evanghelist  Luca, capitolul 24, versetele 12-35, care ne-a amintit de minunata arătare a Mântuitorului Hristos după slăvita Sa înviere din morți, la doi dintre  ucenicii, Luca și Cleopa, aflați în călătorie spre Emaus. Mai demult, răsfoind prin niște cărți vechi cu scrieri hagiografice de-a lui Sadoveanu am găsit și o variantă a neuitatei călătorii, dar mai ales a copleșitoarei arătări a lui Hristos, Cel răstignit și înviat, celor doi ucenici aflați pe cale către un sat mai îndepărtat de Ierusalim. Ca să vă convingeţi că Sadoveanu avea o dragoste specială pentru scrierile scripturistice, voiesc să vă prezint vestita întâmplare minunată relatată de Sfântul Luca, dar trecută prin filtrul literar a lui Mihail Sadoveanu, numit pe drept cuvânt patriarhul limbii române:

„În ziua întâi a săptămânii sfinte, fericitul Luca şi Cleopa se aflau în drum pre Emaus. Şi mergând ei trudiţi pe calea plină de pulbere, vorbeau între ei cu jale despre patimile iubitului lor Învăţător, şi despre cuvintele pe care le auziseră de la femei.

Umblând încet prin lumina după-amiezii, printre dumbrăvi de măslin, iată că li s-a alăturat de dânşii un străin. Soarele făcea cunună cu pletele lui şi-n jurul feţei Lui blânde. Era Iisus. Dară ochii lor erau ţinuţi ca să nu-l cunoască. Întovărăşindu-se cu ei şi ascultând cuvintele lor le-a grăit astfel: ce sunt vorbele acestea pe care le aruncaţi unul altuia între voi, mergând?

Atunci ei s-au oprit cu privirile posomorâte. A răspuns Cleopa: Ce fel!? Tu nu vii ca şi noi de la Ierusalim? N-ai auzit despre cele petrecute acolo? Străinul a răspuns ; nu, ce s-a întâmplat?

Şi cei doi apostoli au început a-i povesti despre învăţăturile şi patimile Nazarineanului. Şi arătau ei cât au nădăjduit în El că va scăpa pe Israel şi va aduce lumină nouă în lume. Dar preoţii iudeilor şi cei mari ai lumii L-au prins, l-au chinuit şi l-au osândit, răstignindu-l. Şi iată, au trecut trei zile de la moartea lui, şi unele femei dintre cele ce l-au urmat, au venit şi-au spus c-au găsit mormântul gol şi li s-a arătat îngeri care au vestit Învierea Învăţătorului. Şi Petru şi alţii s-au dus la sfântul mormânt şi-au aflat că într-adevăr aşa este după au spus femeile, dar pe El nu l-au văzut. Atunci le-a zis străinul cu glas trist şi blând:

O inimi, care întârzie a crede în cele care au spus proorocii! Au nu trebuia Hristos să pătimească şi mai pe urmă să se înalţe întru Slava Lui?

Apoi drumeţul a început de la Moise şi de la prooroci să tâlcuiască scripturile. Şi mergând încet, pe drumul deşert, soarele asfinţea după piscurile Libanului. Iar Luca şi Cleopa ascultau şi li se umplea inima de nădejde şi de dulceaţă.

Astfel s-au apropiat de Emaus. Străinul oprindu-se, a vorbit: fraţilor, trebuie să ne despărţim, căci eu trec mai departe. A răspuns Luca: o, nu, rămâi cu noi! Iată soarele a asfinţit şi noaptea vine. Mai vorbeşte-ne şi cinează cu noi. Şi intrând în sat la Emaus, au găzduit la o casă săracă şi s-au aşezat la cină. Iar străinul luând pâinea a binecuvântat-o şi frângându-o le-a împărţit-o. Atunci s-au deschis ochii lor şi l-au cunoscut că este Iisus şi au căzut înaintea Lui, dar ridicându-şi frunţile nu l-au mai văzut. Și s-au aşezat la locurile lor privind pâinea frântă. Luca a şoptit atunci cu mare tulburare: cum ardea inima în mine când ne vorbea pe drum şi ne tâlcuia scripturile. Şi pe loc s-au ridicat de la masă cei doi tovarăşi şi ieşind s-au întors la Ierusalim; şi umblau repede abia stăpânind inimile lor de o fericire nespusă. Iar dacă au intrat în cetate, au căutat şi-au găsit pe cei unsprezece apostoli cărora le-a povestit întâmplarea lor de pe drumul Emausului şi cum au cunoscut ei pe Mântuitorul Cel Înviat, la frângerea pâinii.”