Numeroși credincioși și pelerini ai Sfintei Parascheva au poposit și în această seară pentru câteva momente de tihnă duhovnicească la slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a fost citită cea de-a treia parte a Canonului Mare.

În predica sa, ierarhul a vorbit despre credința lucrătoare din sufletul omului, atuncin când el nădăjduiește în mila și binecuvântarea lui Dumnezeu:

Canonul cel Mare reia același strigăt pe care îl avem în Biserică tot anul: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, dar ne aduce înainte și înțelesul că, în istorie, nu a fost nicicând altfel. Nu au fost perioade mai ușoare, nu au fost perioade în care omul, vrând să-l cunoască pe Dumnezeu, știe rostul, ar fi trăit altfel. În Biserică, înaintea Domnului, «Miluiește-mă, Dumnezeule!» reprezintă felul prin care ne unim cu Domnul și calea prin care îl cunoaștem pe El. În lume, cerem mila celuilalt când suntem bolnavi, când suntem neputincioși, când suntem într-o primejdie, când suntem săraci și râvnim cele necesare pentru traiul nostru. Care este bogăția pe care o cerem de la Domnul prin acest cuvânt? Pacea sufletului, nădejdea că în această lume Dumnezeu ne va arăta calea Lui și înțelepciunea de a înțelege calea Lui, de a înțelege că ceea ce nu putem schimba în viața noastră și ne este dat spre a duce mai departe, cu puterea Lui o vom putea face. Când ne vedem delăsarea, neputința și nestatornicia noastră în a nădăjdui în Domnul, precum Petru ce se afunda în valurile mării, atunci și noi să strigăm „Doamne, scapă-mă! Doamne, miluiește-mă!”, știind că în istorie aceasta a lucrat sfințenie, a lucrat schimbare a omului. Canonul nu este doar o operă magistral scrisă, ci este o rugăciune, o rugăciune pe care, în Biserică, o facem ca fiind rugăciunea noastră, o rugăciune în care ne recunoaștem,  în care vrem și noi, precum Sfântul Andrei Criteanul, să ne schimbăm sufletul în credință, ca Domnul să întărească într-adevăr această credință. Nu întâmplător, pericopa evanghelică ne vorbește despre credința care dărâmă munții, dărâmă puterea răului ce pare de netrecut în viața noastră, această putere covârșitoare ce pare a stăpâni în lume și în viața noastră. Din orice fundătură ne poate scoate Domnul atunci când noi vrem să schimbăm cele ce putem.

Canonul cel Mare se săvârșește în prima și în a cincea săptămână din Postul Mare. În această săptămână, slujba este oficiată în seara zilelor de luni, marți, miercuri și joi, în cadrul Pavecerniței Mari, slujba de după Vecernie. „Canonul lacrimilor”, cum mai este numit de imnografia bisericească, a fost alcătuit de Sfântul Ierarh Andrei, Arhiepiscopul Cretei, și reprezintă una dintre cele mai frumoase și profunde slujbe ale Bisericii. Textul este numit „Canonul cel Mare” deoarece este cel mai extins imn liturgic, cu 250 de strofe, care ne îndeamnă la pocăință, smerenie, rugăciune și îndreptarea faptelor rele. Pe tot parcursul citirii canonului, între stihiri, strana și credincioșii rostesc împreună stihul „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, cerere care ne amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a perioadei Triodului. Sfântul Andrei Criteanul este considerat „Părintele canoanelor”, fiind primul alcătuitor de canoane și inițiatorul acestei noi specii imnografice în Biserica grecească.      

Mâine, ultima parte a Canonului va fi citită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Pentru a vizualiza programul slujbelor de la Catedrala Mitropolitană din prima săptămână, vă rugăm să accesați acest link: Programul slujbelor în prima săptămână din Postul Mare la Catedrala Mitropolitană din Iași.