Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
În prima zi a Postului Mare, luni, 7 martie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari unită cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.
Înconjurat de un sobor de preoți, Înaltpreasfinția Sa a citit prima parte a Canonului Mare a Sfântului Andrei Criteanul, canon care are scopul de a aduce în prim plan conștientizarea păcatului, necesitatea chemării neîncetate a numelui Mântuitorului Iisus Hristos și importanța smereniei și a pocăinței.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.
La final, ierarhul a citit rugăciuni de dezlegare și pentru sănătate.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de arhimandritul Serafim Grigoraș, stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Părintele le-a vorbit credincioșilor despre însemnătatea operei Sfântului Andrei Criteanul, mai ales în această perioadă. „Canonul Sfântului Andrei Criteanul este un dialog al omului păcătos cu propria sa conștiință. Este o cântare de căință a sufletului păcătos care își plânge durerea către Domnul. Cu inima plină de smerenia vameșului, cu strigătul de iertare a fiului risipitor și cu gândul la Înfricoșătoarea Judecată, despre care vorbesc Sfintele Evanghelii ale primelor trei duminici ale Triodului, autorul Canonului celui Mare ne arată durerea și puterea pocăinței. Pocăința care devine leac și lumină a învierii sufletului din moartea păcatului. (…) Să ne rugăm cu zdrobire de inimă, mai ales în aceste momente și în aceste zile grele, de încercare pentru poporul ucrainean, rugându-ne împreună ca Dumnezeu să îngăduie în sufletele celor care conduc cuvântul înțelept de pace și de trăire în comuniune între popoare. Să prețuim liniștea și pacea, să prețuim iubirea și iertarea, și cu acestea călătorind în perioada postului, să ajungem pe calea care duce la Împărăția lui Dumnezeu, a Învierii lui Hristos.”
Și în următoarele zile Înaltpreasfințitul Părinte Calinic va săvârși slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia va citi Canonul Sfântului Andrei Criteanul, conform rânduielii liturgice a primei săptămâni din post, numită și Săptămâna Mare, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.
Canonul cel Mare, numit și Canonul Lacrimilor, este scrierea în versuri a Sfântului Andrei Criteanul ce scoate în evidență nevoia smereniei și a pocăinței, elemente esențiale pentru eliberarea sufletului de păcate.
Potrivit rânduielii liturgice, Canonul cel Mare se citește fragmentat în primele patru zile din Postul Mare, în cadrul slujbei Pavecerniței Mari. Este citit în întregime în a cincea săptămână a Postului Sfintelor Paști, în ziua de miercuri, înaintea duminicii dedicate Sfintei Maria Egipteanca, pentru a evidenția faptul că cei care s-au smerit și s-au căit pentru păcatele săvârșite au dobândit Împărăția Cerurilor.
Sursa: arhiepiscopiasucevei.ro