Capela din incinta ISU Iaşi a fost sfinţită de IPS Teofan

Arhiepiscopia Iaşilor

Capela din incinta ISU Iaşi a fost sfinţită de IPS Teofan

Joi, în cadrul unei ceremonii religioase oficiate de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost sfinţită capela de la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.

Joi, 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Mihail Grigore Sturdza“ din Iaşi a sărbătorit Ziua Pompierilor din România şi împlinirea a 164 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii. În cadrul manifestărilor, a avut loc şi slujba de sfinţire a capelei cu hramul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, din incinta ISU Iaşi, slujbă oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Slujba de sfinţire a fost urmată de pomenirea eroilor pompieri. La ceremonialul religios au participat reprezentanţi ai instituţiilor publice, ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi ai Jandarmeriei. Cu ocazia sfinţirii, capela a fost împodobită cu o icoană a Sfântului Iosif cel Nou şi cu acoperămintele moaştelor sfântului, dăruite de Mitropolia Banatului.

La sfârşitul ceremoniei, IPS Teofan a ţinut un scurt cuvânt de învăţătură, în care a felicitat conducerea ISU Iaşi pentru iniţiativa construirii unui lăcaş de cult în incinta instituţiei.

„În numele Sfintei Mitropolii a Moldovei şi Bucovinei, îmi exprim gândul de gratitudine pentru toată lucrarea întru salvarea vieţilor omeneşti desfăşurată de această instituţie venerabilă, atât de prezentă în viaţa societăţii. Totodată, mulţumesc conducerii ISU Iaşi pentru iniţiativa atât de frumoasă a ridicării unui lăcaş de închinare, care a fost împodobit, prin bunăvoinţa Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, cu veşmintele moaştelor Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş. Tuturor pompierilor prezenţi nu le spun decât un cuvânt rostit de Mântuitorul Iisus Hristos, anume că «mai mare dragoste decât aceasta nu este: ca un om să-şi pună viaţa sa pentru viaţa aproapelui», cuvânt după care îi rog să se ghideze în toată activitatea lor“, a spus IPS Teofan.

La final, preoţii slujitori au stropit cu agheazmă toate încăperile sediului ISU Iaşi.

Citește despre: