Începutul patimii se află în întrebuințarea iraţională a înțelesurilor lucrurilor, care aduce cu sine drept lucrare reaua întrebuințare a lucrurilor. Acesta este iraţionalul „după lucrare”, care reprezintă pervertirea realizată practic, pe care nu numai dreptatea dumnezeiască o condamnă, ci şi cea omenească. De aceea există tribunale şi închisori.

Cei trei uriaşi ai patimilor, aşa cum îi numesc Sfinţii Părinţi, sunt iubirea de plăcere, iubirea de arginţi şi iubirea de slavă. Dacă aceştia stăpânesc peste suflet, nasc alţi trei tirani corespunzători primilor: lenea (nepăsarea), uitarea şi neştiinţa, care zdrobesc puterile sufleteşti şi mintea.

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Ed. Doxologia, Iași, 2012, pp. 32-33)