patimă

Păcatul înăspreşte inima

Mai înainte de toate sileşte-te să ajungi la demascarea de sine, aşa încât în adâncul inimii tale să se rostească: „Sunt vinovat!”. Aici se va purta lupta cu îndreptăţirea de sine, altfel spus cu dezvinovăţirile pentru căderile şi păcatele proprii. 

Patologia și omorârea patimilor

Cel pătimaș suferă, pătimește, agonizează și se îndurerează. Cel pătimaș este în final un om neliber, este supus propriilor lui patimi. Patimile se mișcă în noi, fiindcă sunt cuibărite în noi, fiindcă le-am primit cu bucurie, am discutat cu ele, le-am îngrijit și cultivat, dar mai ales le iubim, le îndreptățim și le socotim în general mai mici decât ale oamenilor din jurul nostru și astfel amânăm sistematic lepădarea lor. Trebuie să fim cinstiți și sinceri.

Luptă pentru dobândirea virtuților, iar patimile se vor ofili de la sine

Sfântul Porfirie vedea sufletul aşa cum era în realitate, adică influenţat şi de îngeri, şi de diavoli. Nu voia ca lupta creştinului să se poarte la modul negativ, axată fiind pe dezrădăcinarea patimilor, ci voia să se poarte la modul pozitiv, presupunând numai stropirea „florilor”, având drept rezultat înflorirea lor, adică a virtuţilor îngereşti şi, în acelaşi timp, ofilirea spinilor, adică a patimilor drăceşti.

Cum să ne păstrăm curăția, într-o societate care promovează infidelitatea?

Păcatul s-a sălăşluit în noi, el ne înconjoară din toate părţile, aducând înaintea noastră chipuri ademenitoare. De multe ori, iadul ia forma nu numai a „sentimentelor”, dar şi a încântării estetice. Să ne amintim cuvintele Apostolului Pavel: „Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?” (2 Corinteni 6, 15). 

Să nu răspundem la „telefonul” ispitelor

Avem nevoie de multă luare-aminte ca să nu primim deloc „telefoanele” viclene ale vrăjmaşului (gândurile rele) şi să nu întinăm „Biserica Sfântului Duh” (I Corinteni 6, 19), căci altfel ne va părăsi harul lui Dumnezeu şi ne vom întuneca.

Ce dărâmă temelia unei familii fericite?

Smerenia este miezul inimii lui Hristos, ce merge întotdeauna alături de singurul tovarăș, blândețea. Aceste două virtuți, smerenia și blândețea sunt pilonii esențiali care dețin întreaga structură a familiei ce trebuie să reziste furtunilor și  presiunilor interne și externe. În cadrul ciclului familiei, „unde vârstele trupești și duhovnicești sunt diferite și trec prin specifice schimbări”, blândețea constituie liantul ce adună și reunește membrii familiei și îi conduce, într-un mod liniștit și cu fermitate, către maturitate și întregire.

Cum să ne îndreptăm viața?

Dacă vei cădea, ruşinează-te, ceartă-te şi te smereşte, socoteşte-te mai prejos decât toţi, nu învinui pe nimeni, ci doar pe tine, şi vei primi ajutorul lui Dumnezeu.

Creştinul care se împărtăşeşte des va trebui să se spove­dească de fiecare dată?

Va trebui să ştim că există păcate grele, care ne împiedică de la Sfânta împărtăşanie, fapte care „ne îndepăr­tează de Hristos şi ne aduc moartea”, aşa cum consemnează în secolul al XV-lea Sfântul Nicolae Cabasila, ca şi păcate uşoare (v. I Ioan 5,17), care nu ne opresc de la Sfânta împărtăşanie: „nici unul din acestea nu ne împiedică să ne împărtăşim de sfinţenia Sfin­telor Taine”.

Icoana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată”

Conștientizând adâncul păcătoșeniei sale, tânărul ceru milă prin rugăciuni stăruitoare, cu lacrimi, către Preasfânta Fecioară și Mântuitorul Hristos. El a rostit: „O, Stăpână, să nu fie mai presus păcatul meu decât bunătatea ta neasemuită! Tu eşti nădejdea păcătoşilor. Roagă pe Fiul tău să-mi vină în ajutor!”.

Cuviosul Arhimandrit Gheorghe – sfaturi pentru monahii din obştea sa

„Nici după moartea mea să nu îndrăzniţi a ieşi de sub jugul Domnului, nici să vă întindeţi, cercând alte vieţi; ci să vă mulţumiţi cu acest încredinţat podvig (jug, povară), întru care sunteţi bine deprinşi şi chemaţi de însuşi Duhul Sfânt, având spre neruşinată pildă pe cei 24 de ani ai supunerii mele, când am fost sub ocârmuirea dreptului bătrân Kir Paisie, stareţul meu cel din chinovie.” 

Pagini