patimă
 

Nu pleca urechea la bârfă și nu deschide gura ca să vorbești de rău

Să nu fie auzul tău ascultând cu dulceaţă limba clevetitorului, nici limba ta grăind ceva împotriva aproapelui în auzul iubitorului de defăimare, ca să nu cazi din dumnezeiasca dragoste şi străin să te afli de viaţa veşnică. Astupă gura celui ce cleveteşte la urechea ta, ca să nu săvârşeşti împreună cu dânsul un îndoit păcat: pe tine obişnuindu-te în patimile ce duc la pieire, şi pe acela neoprindu-l de a fi împotriva aproapelui.

Scopul diavolului este să-l despartă pe om de nădejdea în dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu

Nimic nu-i este atât de iubit diavolului cât omul pedepsit, fiindcă dorește să-și hrănească patima urii împotriva noastră, pentru ca prin multa greutate a nenorocirilor dureroase, sufletul, plecându-se prin slăbiciune să taie de la el însuși puterea nădejdii dumnezeiești, făcând asaltul durerilor care i se întâmplă pricină de lepădare de Dumnezeu în loc de învățătură de minte.

Ferirea de patimi în viața de familie

Căsătoria nu poate fi limitată la unirea conjugală, iar aceasta din urmă nu devine scop într-o căsătorie, ci un mijloc de înaintare în unitatea umanității lor. De aceea, pentru ca soții să realizeze persoana în comuniune reciprocă, trebuie mai întâi ca dragostea trupească dintre ei să fie copleșită de cea spirituală.

Ostenelile trupului sunt arme ale virtuţilor

Cel ce se luptă cu patimile şi vrea să fie încununat de Dumnezeu, de va cădea, să nu rămână în cădere, lipsit de nădejde.

„Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”

Păcatul atrage prin dulceaţă, iar apoi chinuie prin amărăciune făcătoare de stricăciune. Şi iată, lumina minţii s-a întunecat în tine; şerpii patimilor te muşcă şi apăsarea unei nemulţumiri cât se poate de mari te chinuie. Aşadar, intră în tine însuţi, adună gânduri mântuitoare şi îngrijeşte-te să sfărâmi prin ele inima ta cea învârtoşată, înalţă-te la cer, coboară-te în cele mai dedesubt; priveşte-te pe tine însuţi şi priveşte în jurul tău.

Cine seamănă clevetire culege judecată

O femeie vorbea în dreapta și în stânga de rău pe vecinele ei. Preotul acelei parohii a auzit aceasta și a mers să o cerceteze. În convorbirea dintre cei doi, el i-a spus să ia una din micile ei perne cu fulgi și să o verse în bătătură, ca o mică jertfă materială, și i-a făgăduit mare răsplată duhovnicească. Preotul i-a spus apoi: „Strânge acum toți fulgii”!

Fiecare patimă se poate transforma într-o calitate a sufletului, cu ajutorul lui Dumnezeu

Orice manifestare în sufletul primului om a fost la început, prin natura ei, pozitivă. Apoi, aceste manifestări au degenerat, mutilându-se şi sluțindu-se, din pricina căderii în păcat. Patimile păcătoase care se observă astăzi ‒ precum osândirea, mânia, ura, pofta şi altele ‒ la început au fost însuşiri pozitive ale sufletului omenesc. Însă chiar noi, prin păcat, am întors în patimi aceste puteri sufleteşti dintru început bune.

Omul ‒ rănit de patimi, vindecat de lucrarea virtuților

Aşa cum săracul, văzând comorile împărăteşti, îşi dă seama mai mult de sărăcia lui, la fel şi cel care cercetează virtuţile sfinţilor mari dobândeşte cuget mai smerit. Aşa cum cel care păstrează parfumul este trădat şi fără să vrea de miros, la fel şi cel care are înlăuntrul lui pe Duhul Sfânt este „trădat” de cuvintele şi smerenia lui. Aşa cum soarele vădeşte aurul strălucitor, la fel şi virtutea îl vădeşte pe omul care o are.

Orgoliul poate sta în calea eliberării de patimi

Rugăciunea ne ajută să scăpăm de patimi şi ea presupune o eliberare de patimi. S-ar putea obiecta că acela care nu se roagă poate să-şi domine patimile prin libertatea sa şi astfel se poate ridica şi el deasupra înclinaţiilor nelibere ale naturii inferioare. Dar, dacă nu recunoaşte nimic deasupra libertăţii sale, omul rămâne sclavul unei alte patimi, îndeosebi al orgoliului său, care nu este deloc mai mic decât celelalte patimi.

Fii stăpân nu doar peste cele bune, dar și peste „fiarele” din tine

Dar oare nu ştii că împrejurul tău sunt mii de fiare şi că hoardă multă de acest fel porţi în tine şi că înăuntrul tău petrec de-a pururea? Mică fiară este furia, când latră în inimă şi se sălbăticeşte mai rău decât orice câine? Dar viclenia, când se tupilează în suflet şi procură urzelile sale, oare nu este fiară mai sălbatică decât vulpea şi mai rău de îmblânzit decât ursoaica? Iar cel iute spre ocară oare nu este chiar scorpie? Iar cel ce se răzbună pe ascuns oare nu este mai cum­plit decât vipera?

Pagini