patimă

O pildă pentru păcătoșii care se pocăiesc

Aşadar, fiul desfrânat a intrat în calea pocăinţei – şi luaţi aminte cum l-a primit tatăl lui, cu ce bucurie şi dragoste mare. Văzându-l din depărtare, i-a alergat în întâmpinare, a poruncit robilor să aducă haina şi încălţămintea cea mai bună, şi să pună inel în degetul lui, şi să facă pentru el ospăţ.

Dragostea duce sufletul de la poarta Cerului înaintea Tronului Preasfintei Treimi

Odată a venit o femeie împreună cu fiul ei la Părintele Cleopa. Când i-a dat binecuvântare, necunoscând-o mai dinainte, părintele a spus: „Numai mamă să nu fii!”. Iar în predica din seara aceea a vorbit mai mult împotriva desfrânării şi a beţiei, patimi care îl stăpâneau pe fiul acelei mame. Apoi ne-a mărturisit acea creştină că fiul său, după plecarea de la mănăstire, a părăsit cu totul acele patimi, cu rugăciunile Părintelui Cleopa.

Să vă întoarceţi către iubirea lui Hristos!

Căci pentru aceasta a venit Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrările diavolului (I Ioan 3, 8). Mai spune Sfânta Scriptură: Şi demonii cred şi se cutremură (Iacov 2, 19). 

Harul lui Dumnezeu se revarsă peste cel care renunță la patimi

Dacă vom lupta în mod conştient şi hotărât cu patimile noastre, atunci Harul dăruit nouă de Dumnezeu va străluci în noi. El ne va da putere să respectăm neabătut toate poruncile mântuitoare şi ne va uni pentru totdeauna cu Hristos.

Când îi judecăm pe alții, luăm asupra noastră poveri străine

Bine au zis Părinţii că omul nu poate afla odihnă până ce nu va sălăşlui în inima sa gândul că în lume e numai cu el cu Dumnezeu, fără a-şi îndrepta mintea spre nimic altceva, ci alipindu-se doar de El. Unul ca acesta degrab va afla odihnă şi slobozire de tirania patimilor, că s-a zis: „Lipitu-s-a sufletul meu de Tine, iar pe mine m-a sprijinit dreapta Ta” (Psalmi 62, 8).

Ce înseamnă a cleveti?

A cleveti este când cineva zice că cutare a spus minciuni sau s-a mâniat sau a curvit sau altceva asemenea a făcut. Acesta a grăit rău împotriva aproapelui, adică a vestit păcatul aceluia cu patimă. 

Păcatele care izvorăsc din iubirea de sine

Vârfurile răutăţii care se nasc din iubirea de sine, adică slava deşartă şi mândria, le alungăm cu fapta bună făcută în ascuns, iar pe mândrie o surpăm atunci când punem toate isprăvile noastre pe seama lui Dumnezeu. Iubirea de sine este izvorul a toată răutatea, iar lepădarea de sine este rădăcina tuturor virtuţilor. Din lepădarea de sine izvorăsc alte virtuţi care se împotrivesc şi omoară iubirea de sine.

„Matematica superioară” a religiei creştine

Dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu, le iubeşti pe toate, căci înlăuntrul lui Dumnezeu există toate şi Dumnezeu aşa voieşte să-L iubeşti. El Însuşi spune: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta (Marcu 12, 30). 

Mulţumeşte lui Dumnezeu în toate cele ce vin asupra ta

Dacă nu suferi pătimirile, nu poţi ajunge la cruce. Iar de rabzi mai întâi pătimirile, vei intra la limanul odihnei Lui. Şi te vei linişti apoi intru toată negrija, având sufletul întărit şi lipit de Domnul pentru totdeauna, străjuit în credinţă, bucurându-se întru nădejde, veselindu-se în dragoste, păzit în sfânta şi cea de o fiinţă Treime.

Iubirea de arginți nu cunoaște odihnă

Cumplita dragoste de multa agonisire, nefiind înnăscută, ci adusă în suflet de undeva din afară, nu cunoaşte istov, nu ştie de veselie, nu i se împuţinează puterile, nu se satură, ci întotdeauna se străduie să devină mai tânără şi mai samavolnică.

Pagini