patimă
 

Luptă pentru dobândirea virtuților, iar patimile se vor ofili de la sine

Sfântul Porfirie vedea sufletul aşa cum era în realitate, adică influenţat şi de îngeri, şi de diavoli. Nu voia ca lupta creştinului să se poarte la modul negativ, axată fiind pe dezrădăcinarea patimilor, ci voia să se poarte la modul pozitiv, presupunând numai stropirea „florilor”, având drept rezultat înflorirea lor, adică a virtuţilor îngereşti şi, în acelaşi timp, ofilirea spinilor, adică a patimilor drăceşti.

Canonul nu este o pedeapsă pentru păcate, ci un tratament

Patimile cultivate ani de-a rândul trebuie scoase prin lacrimi şi nevoinţe, printr-un efort susţinut, conştient şi serios, altfel vindecarea omului şi viaţa lui religioasă nu sunt decât nişte iluzii, iar suferinţa (boala, neliniştea) omului va rămâne pe mai departe netratată.

Sfântul Grigorie Decapolitul vindecă bolile şi alungă duhurile rele din oameni

Un om bolnav de mulţi ani de friguri a venit pe ascuns la chilia Sfântului Grigorie şi s-a îmbrăcat cu rasa lui, pe când îl scuturau frigurile, şi îndată s-a făcut sănătos. Altădată, un monah numit Petru a fost muşcat de două vipere şi, fiind foarte aproape de moarte, a alergat la ajutorul Cuviosului Grigorie, care, milostivindu-se spre el, s-a rugat lui Dumnezeu şi îndată cel muşcat de vipere s-a făcut sănătos.

Cum să ne păstrăm sănătatea sufletului și a trupului

A vă păstra sănătatea este o datorie. Păstraţi-o! Neliniştea duhului şi patimile strică sângele şi vatămă în mod radical sănătatea. Postul şi, în general, viaţa trăită în post sunt cel mai bun mijloc pentru păstrarea sănătăţii şi înflorirea ei.
Neştiinţa, uitarea şi nepăsarea sunt proptelele tuturor patimilor.
___   Părintele Petroniu Tănase

Nu pleca urechea la bârfă și nu deschide gura ca să vorbești de rău

Să nu fie auzul tău ascultând cu dulceaţă limba clevetitorului, nici limba ta grăind ceva împotriva aproapelui în auzul iubitorului de defăimare, ca să nu cazi din dumnezeiasca dragoste şi străin să te afli de viaţa veşnică. Astupă gura celui ce cleveteşte la urechea ta, ca să nu săvârşeşti împreună cu dânsul un îndoit păcat: pe tine obişnuindu-te în patimile ce duc la pieire, şi pe acela neoprindu-l de a fi împotriva aproapelui.

„Boala pe care Dumnezeu ne-o trimite este măsurată până la ultima picătură pentru noi”

Nu se poate să devenim desăvârşiţi fără suferinţă – mai ales atunci când boala survine pe neaşteptate –, care ne smereşte în faţa celorlalţi tocmai prin faptul că avem nevoie de ajutorul lor, neputând trăi izolaţi. Aşadar, atunci când ne îmbolnăvim, să cunoaştem că aceasta este încercarea noastră, scara noastră către cer, şi că este necesar să ne „tocim” pe noi înşine şi, atât cât putem, să nu cerem ajutorul celorlalţi. Să ne asemănăm Domnului şi sfinţilor care nici mângâiere nu au căutat, nici uşurare în greutatea suferinţei lor.

Dragostea are trei ipostasuri: curăţie, cunoştinţă şi lumină

Pentru iubire, o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi. Când sunt unit cu Tine în iubire, nu există nici cer şi nici pământ – doar Dumnezeu există. Nu există nici „eu”, nici „tu” – doar Dumnezeu există. 

Fiecare patimă se poate transforma într-o calitate a sufletului, cu ajutorul lui Dumnezeu

Orice manifestare în sufletul primului om a fost la început, prin natura ei, pozitivă. Apoi, aceste manifestări au degenerat, mutilându-se şi sluțindu-se, din pricina căderii în păcat. Patimile păcătoase care se observă astăzi ‒precum osândirea, mânia, ura, pofta şi altele ‒ la început au fost însuşiri pozitive ale sufletului omenesc. Însă chiar noi, prin păcat, am întors în patimi aceste puteri sufleteşti dintru început bune.

De ce desfrânarea îl îndepărtează atât de mult pe om de Dumnezeu?

Persoana desfrânată are întotdeauna timp să conştientizeze gravitatea faptelor sale. Desfrâul este înfiorător prin conştientizarea păcatului înfăptuit.

Pagini