Casă parohială nouă pentru Parohia românească din Jaca
Parohia din Jaca (Zsáka), aparţinând Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, dispune din data de 10 octombrie 2013, de o nouă casă parohială. În locul vechii case parohiale, care fusese construită în anul 1930 şi datorită trecerii timpului şi a stării în care se afla, a trebuit să fie demolată în anul 2008, a fost achiziţionată o nouă casă parohială, prin sprijin din partea Statului Ungar, oferit prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte de la Budapesta.
Parohia din Jaca (Zsáka), aparţinând Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, dispune din data de 10 octombrie 2013, de o nouă casă parohială. În locul vechii case parohiale, care fusese construită în anul 1930 şi datorită trecerii timpului şi a stării în care se afla, a trebuit să fie demolată în anul 2008, a fost achiziţionată o nouă casă parohială, prin sprijin din partea Statului Ungar, oferit prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte de la Budapesta.Tot din acelaşi sprijin financiar de stat, noua casă parohială a fost restaurată, modernizată şi îmbunătăţită. În perioada dintre demolarea fostei case parohiale şi până la data actuală, familia preotului paroh Cosmin Pop a locuit într-un imobil pus la dispoziţie de Primăria din Jaca, la solicitarea PS Episcop Siluan. Pr. Cosmin Pop deserveşte şi nevoile spirituale ale românilor ortodocşi din alte trei Parohii (Darvaş, Vecherd şi Peterd).
Tot prin sprijin din partea Statului Ungar, urmează să mai fie executate în acest an lucrări de reparaţie la biserica românească din Jaca, vizând restaurarea exterioară a turlei şi a zidurilor, iar în urmă cu aproximativ 4 ani, prin ajutorul financiar din partea Secretariatului de Stat pentru Culte de la Bucureşti au fost făcute ample lucrări de restaurare la biserică, care au constat în înlocuirea structurii de rezistenţă a acoperişului şi a ţiglelor de pe locaşul de cult.
(Sursa: ortodoxia.hu)