Omul, pentru a fi apt de căsătorie, trebuie să fi dobândit o oarecare ma­turitate. Cei care nu s-au dezvoltat normal pentru vârsta lor, ca persoane, cei care depind încă de părinţii lor, care au nevoie de siguranţa şi satisfacerea nevoilor lor din partea altora sau cei care cer numai satisfacerea propriilor nevoi psihologice sau inti­me, cei care caută pe cineva doar pentru a fi îngrijiţi material și emoţional nu-şi pot asuma răspunderea pentru această lucrare si grijă consumatoare de sine, pe care o presupune căsătoria. Aceia care vor să domine şi să îl folosească pe celălalt pentru a-şi putea întări mulţumirea de sine, pentru a se simţi puternici şi valoroşi nu-şi pot propune jertfirea de sine şi participarea la greutățile ce­luilalt, fără de care căsătoria nu poate exista.

Această maturizare însă nu se câştigă într-o singură zi, deoarece este un produs al unei vieţi sănătoase de familie. Capacitatea de a se împărţi pe sine cu celălalt, de a se interesa de nevoile celuilalt, de a-şi jertfi dorinţele sale pentru binele celuilalt, capacitatea de a accepta răspunderea aprecierii capacităţilor celuilalt şi de a păstra stima de sine, sunt daruri primite de la părinți, toate fiind condiţii necesare pentru hotărârea unei căsătorii. Omul trebuie să fie sănătos înainte de a se gândi la căsătorie.

Este evident şi faptul că, după măsurile omeneşti, căsătoria este cea mai dificilă dintre relaţii. Nici relaţiile dintre vecini, nici relaţiile profesionale, nici chiar relaţiile interetnice nu sunt atât de dificile precum relaţiile conjugale. În nici o altă relaţie nu există atâta tensiune, dar nici atâta fericire, şi asta pentru că la baza căsătoriei stă capacitatea de a avea ori cea mai fru­moasă, ori cea mai groaznică experienţă omenească, iar căsătoria corectă este condiţie a reuşitei tuturor celorlalte năzuinţe perso­nale şi comunitare ale omului.

(Părintele Filoteu Faros – Părintele Stavros Kofinas, Căsnicia – dificultăți și soluții, Editura Sophia, București, 2012, p. 134-136)