familie

Dacă nu vă îndrăgostiți încât să se dărâme „stâlpii cerului” peste voi, să nu vă căsătoriți

Este de preferat mai întâi să ne placă omul şi cu defectele lui, dar dacă nu ne place, dacă nu ne îndrăgostim încât să se dărâme „stâlpii cerului” peste noi, nu trebuie să ne căsătorim; trebuie să mai aşteptăm, să mai studiem, pentru că în căsnicie se rezistă doar aşa. Şi toate aceste hopuri, aceste probleme care apar în căsătorie, copii, copii bolnavi, boli, lipsuri materiale, financiare, conflicte cu vecinii, cu rudele, toate se pot suporta dacă trăieşti lângă o fiinţă de care iţi place „la nebunie” în cam toate aspectele.

Cum e să fii căsătorit cu mine?

Este important ca fiecare, într-o căsnicie, să fie conştient de acele aspecte mai puţin plăcute ale sale, de lucrurile pe care şi el însuşi şi le tolerează cu greu, de momentele în care nu se înţelege nici pe sine. Soţul poate deveni un sprijin care, prin dragoste şi înţelegere, ne ajută să depăşim aceste momente, şi nu acea persoană condamnată să ne suporte toanele. Dincolo de această înţelegere şi conştientizare, este important ca fiecare să ştie care sunt calităţile pe care le aduce în relaţie, astfel încât să fie o binecuvântare, şi nu o încercare pentru celălalt.

Cum să-ţi dai seama dacă e sau nu „omul tău”

Înţelegând ce este familia, ce lucru mare şi frumos es­te ea, cât de fericiţi şi cât de nefericiţi putem fi în familie, putem deja să ne apreciem corect pe noi înşine, să ne dăm seama cât de pregătiţi suntem să fim soţi buni (soţii bune) şi să alegem omul care va fi jumătatea noastră.

Poţi fi misionar în propria familie?

Oamenii sunt obişnuiţi să pună etichete, să considere că, după un timp de împreună vieţuire, îi cunosc foarte bine pe cei din casa lor. Mai ales când „convertiţii” au avut (mai au!) păcate şi neputinţe, schimbarea lor este extrem de greu de acceptat de către cei apropiaţi. Cel mai adesea, atunci când unul din familie devine un creştin practicant, râvnitor, este repede interpelat: „Te-ai pocăit şi tu, ce te-a apucat?”. Nu mai durează mult până să vină şi „diagnosticul” de fanatic, bigot, fundamentalist.

Soţul şi soţia poartă împreună o cruce

Soţul şi soţia sunt răspunzători unul pentru celălalt în mai mare măsură decât suntem răspunzători pentru oricare dintre cei pe care îi „îmblânzim”. Soţul şi soţia poartă împreună o cruce, şi această cruce va începe negreşit să se „răstoarne” dacă una dintre mâini va slăbi şi îşi va pierde tăria.

Când pot purta copiii cruciulița la gât?

Doar atunci când copilul va începe să înţeleagă că aceasta nu este o jucărie care trebuie încercată cu dinţii, crucea poate fi purtată de copil tot timpul. Purtarea cruciuliţei poate deveni, de asemenea, un principiu important de urmat în creşterea copilului şi în procesul de îmbisericire a acestuia, mai ales dacă va fi însoţită de sfaturi înţelepte.

„Să cobori de pe cruce e uşor, dar atunci mântuirea ta va sta sub un mare semn de întrebare”

Soţii sunt amândoi un trup. Dacă suferă unul, fără doar şi poate suferă şi celălalt, iar ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă: „Întru răbdarea voastră vă veţi mântui sufletele voastre”.

Dacă-ți judeci partenerul, nu mai ai timp să-l iubești

Ne „fotografiem” aproapele în delict, şi apoi, asemenea unor şantajişti, îi fluturăm prin faţa ochilor fotografia ori de câte ori avem ocazia: „Vezi, uită-te bine, aşa eşti tu, aşa şi nu altfel!”. Dar un asemenea mod de a-l trata nu doar că îl împiedică să se schimbe, ci îl şi precipită spre o cădere mult mai mare. Cel care-şi judecă aproapele în inima sa e un asasin sufletesc. Tocmai de aceea, Hristos nu a ostenit să ne-o repete: „Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura”.

Să ne facem timp să fim împreună, în familie!

Bănuiesc că-ţi aminteşti cât de bine am făcut în familia noastră când am luat hotărârea comună de a respecta jurământul acesta: să servim masa împreună şi să discutăm cu toţii la cină problemele zilei. Adică să schimbăm impresiile zilei, să prezentăm celorlalţi problemele care ne interesează personal şi să hotărâm de comun acord în privinţa problemelor care ne privesc pe toţi.

Care este idealul tinerilor de astăzi?

Eu nu sunt împotriva calculatorului, nici a televizorului. Dar felul de a-l folosi, cât trebuie să-l foloseşti şi când – asta mă îngrijorează. Dacă ar fi, Doamne fereşte, să se mai recruteze astăzi nişte tineri ca să apere ţara, nu ştiu câţi ar merge să ia arma, să-şi dea viaţa pentru un ideal. De ce? Pentru că oamenii nu mai au nimic, nu mai au patrie, familie, nimic. Şi cum să aibă, dacă toţi nu vor decât să plece în Canada?

Pagini