Catapeteasma Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Grădinari a fost binecuvântată

Arhiepiscopia Iaşilor

Catapeteasma Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Grădinari a fost binecuvântată

În data de 13 mai, când s-a făcut pomenirea Sfântului Mucenic Isidor din Hios și a Sfântului Sfințit Mucenic Terapont, episcopul Ciprului, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat slujba vecerniei la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din satul Grădinari, comuna Golăiești, Protopopiatul Iași II. Cu acest prilej, ierarhul a sfințit catapeteasma bisericii.

După întâmpinarea ierarhului de către clerici și credincioși, Părintele Episcop-vicar  a săvârșit slujba vecerniei și sfințirea noii catapetesme, alături de părintele protopop Marius Daniel Profir, părintele paroh Ion-Claudiu Stănoi și un sobor de preoți și diaconi, în prezența primarui comunei Golăiești, Costel Manoliu.

În cuvântul rostit către cei prezenți, Preasfinția Sa a afirmat că iconostasul ne înseamnă să privim către Împărăția lui Dumnezeu, către Tatăl nostru, care ne cheamă să fim împreună cu El: 

Însemnată cu icoane, catapeteasma ne cheamă se ne îndreptăm ochii spre Împărăția Cerurilor. În rugăciunea pe care o facem de când eram copii, zicând „Tatăl nostru”, Domnul Hristos ne învață să-i spunem lui Dumnezeu „Tatăl nostru”, ca să înțelegem cât de apropiați suntem chemați să fim de El și cât de aproape este Dumnezeu de noi. Astfel, Tatăl nostru cel din Ceruri cunoaște gândul omului, gândul cu care venim la Biserică, gândul cu care facem o faptă, cu care facem rugăciunea, iar acestui gând Dumnezeu îi răspunde. Domnul cunoaște nu doar jertfa noastră, ci și nevoia noastră, durerea noastră. Dacă Tatăl nostru este în Ceruri, noi suntem chemați să rămânem veșnic în această legătură cu Dumnezeu Tatăl. Să înțelegem că și noi suntem așteptați la această realitate, căci și sufletul nostru, într-o mare taină, precum cea a nașterii, îl va cunoaște pe Dumnezeu și va cunoaște această realitate ascunsă. Împărăția Cerurilor, nu numai că nu trebuie să ne sperie, ci trebuie să o pregătim încă de aici, prin gândul pe care îl punem la inima noastră, prin bucuria pe care o punem în inima noastră.

În semn de recunoștință pentru întreaga lucrare desfășurată în parohie, părintele Ion-Claudiu Stănoi a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”. De asemenea, Părintele Episcop-vicar a acordat diplome de vrednicie credincioșilor din parohie, pentru implicarea în activitățile Bisericii, pentru dragostea față de aproapele și față de Dumnezeu. (Flavius Popa, Ștefania Tatiana Stănoi)

Citește despre: