Cateheză interdisciplinară: Matematica și Teologia
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în cadrul parteneriatului educațional dintre Biroul de Catehizare și Activități cu Tineretul și Liceul Tehnologic „Contantin Brâncuși” – Pitești, a fost susținută o cateheză interdisciplinară intitulată: Matematica și Teologia.
Obiectivul principal al acestei întâlniri cu tinerii a fost acela de a le arăta că Teologia nu se împotrivește Științei, așa cum susțin militanții ateismului, ci chiar încearcă, cu ajutorul acesteia, să demonstreze că Dumnezeu este Creatorul lumii în care trăim. Dumnezeu este Cel care a lăsat deschis „codul sursă” al creației la care oamenii au acces, atât prin Știință, cât și prin Teologie.
Dacă Dumnezeu a adus la existență lucrurile și pentru cunoașterea acestora l-a înzestrat pe om cu rațiune, atunci efortul științific al omului este voit de Dumnezeu. „El a dat oamenilor știință, ca să fie slăvit în faptele Sale minunate.” (Int. Sir. 38, 6).
Încă din antichitate s-a vorbit de către marii matematicieni despre raportul sau „numărul de aur” 1,6180. Acest raport se regăsește și în șirul de numere al lui Fibonacci (sec XII), cel care a evidențiat și mai mult importanța și prezența lui în întreaga natură. Aranjamentul petalelor unui trandafir, dispunerea semințelor într-o floare a soarelui, formarea cochiliei unui melc, dispunerea solzilor de pește sau a solzilor pe aripile fluturilor, formarea valurilor mărilor și oceanelor, ADN-ul uman au la bază acest „raport de aur” sau numărul 1,6180.
De asemenea, dacă am analiza cu atenție, întregul corp omenesc vom descoperi că se află sub acest raport.
Nu doar Fibonacci a observat aceast raport al perfecțiunii imprimat în întreaga creație, ci și matematicieni ai lumii moderne. Mario Livio, un matematician contemporan, născut în România și refugiat cu familia încă de la cinci ani, chiar se întreabă „Este Dumnezeu matematician?”.
Rostul omului este acela de a descoperi și valorifica raționalitatea lumii în toată diversitatea ei, pentru a descifra în lume noi și noi sensuri ale rațiunilor lucrurilor și deci ale lucrurilor înseși.