Revelaţia dumnezeiască supranaturală sau pozitivă este cuprinsă in Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie, care, din această cauză, se numesc izvoare ale revelaţiei. Sfânta Scriptură este cartea care cuprinde toate scrierile alcătuite de prooroci şi de apostoli sub in­spiraţia Sfântului Duh.

Ea istoriseşte cum S-a descoperit, adică cum S-a făcut cunoscut Dumnezeu omului, cum şi-a ales El un popor, căruia i-a descoperit voia Sa, prin prooroci, şi cum, în cele din urmă, a arătat lumii întregi, prin Iisus Hristos, Fiul Său, calea ce duce la El.

Cuprinsul Sfintei Scripturi este dar istoric. Ea desfăşoară înaintea ochilor noştri ceea ce a făcut Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Ea nu este o carte de ştiinţă omenească, nici de istorie, sau de astronomie, ori de ştiinţe naturale sau de altceva. Ideile ştiinţifice pe care le găsim în ea, sunt ale timpului şi locului în care au trăit autorii care au compus scrierile din care constă ea. Cuprinsul ei special este mai presus de loc şi de timp, căci ea începe cu descrierea facerii lumii şi ne învaţă că tot ce există, a fost făcut de Dumnezeu, şi sfârşeşte cu o măreaţă expunere a sfârşitului lumii acesteia trecătoare şi începutul celei veşnice.

(Episcopul Irineu Mihălcescu, Dogmele Bisericii Ortodoxe, Editura Epsicopiei Hușilor, 1994)