După ce s-a citit Sfânta Evanghelie, preotul rosteşte ectenia „cererii stăruitoare”, iar această ectenie, la acest moment din Liturghie, este cât se poate de potrivită, pentru că, aşa cum spune şi Sfântul Nicolae Cabasila, această rugăciune se face: „pentru cei ce păzesc cuvântul Evangheliei, pentru cei ce imită iubirea de oameni a lui Hristos, Cel ce este simbolizat prin Evanghelie”.

Ectenia de după citirea Evangheliei, este una de cerere. „Miluieşte-ne pe noi Dumnezeule după mare milă Ta, ne rugăm Ţie auzi-ne şi ne miluieşte”. Răspunsul credincioşilor este şi el tot o cerere, rostită însă stăruitor („Doamne miluieşte” de trei ori). Tocmai de aceea şi ectenia poartă numele de întreită, iar lucrul acesta ne duce cu gândul la stăruinţa noastră în rugăciunea ca Dumnezeu să-şi arate spre noi mila Sa. Mila aceasta pe care noi o cerem de la Dumnezeu ne-a dăruit-o El, mai înainte de a o cere noi în Liturghie, aşa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (Rom. 5,8).

Această ectenie îi cuprinde în cererile ei pe toţi cei ce au nevoie de iubirea lui Dumnezeu: clerul bisericesc, ctitorii bisericii, cârmuitorii ţării, toţi cei aflaţi în grele nevoi şi suferinţe, etc. Ectenia aceasta arată dimensiunea slujitoare a Bisericii, îndreptată spre lume.