Trecerea unui creștin în Împărăția lui Dumnezeu este, întâi de toate, prilej de rugăciune pentru sufletul celui adormit, dar și pentru familia îndurerată. În aceste momente, Biserica se roagă pentru „odihna sufletului (…) iertarea greșelii cea de voie și cea fără de voie (…) ca Domnul Dumnezeu să așeze sufletul lui unde drepții se odihnesc…”. Aceste clipe de rugăciune sunt cunoscute în practica liturgică drept „slujba stâlpilor” – numele venind de la versetul biblic care numește Biserica „stâlp și temelie a adevărului” (I Timotei, 3, 15).

În centrul acestei slujbe este citirea Sfintei Evanghelii, un text care aduce în conștiința credincioșilor speranța Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Din tradiție, aceste rugăciuni sunt legate de privegherea sau „priveghiul” creștinului adormit, eveniment ce are loc în momentul înserării. Trebuie menționat, însă, faptul că rugăciunea stâlpilor poate fi făcută în orice moment al zilei.

De obicei, creștinii pregătesc pentru această rugăciune lumânări, cărbune și tămâie, alături de colivă sau o mică jertfă alcătuită din fructe, cozonac și un pahar de vin. După slujba oficiată de preot, privegherea celui adormit poate continua, nota caracteristică fiind o atitudine solemnă – în multe părți ale țării citindu-se din psalmii lui David.

Dincolo de acest ritual, accentul trebuie să cadă pe rugăciunea pentru cel adormit, formele exterioare fiind îndeplinite în măsura posibilităților financiare.