În timpul Sfintei Liturghii, „Doamne miluește” arată că slujba se săvârșește nu numai de preot, ci și de popor și că fără mila lui Dumnezeu nu există mântuire (Stefanos Anagnastopoulos, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii).

Răspunsul pe care îl dau credinciosii la fiecare cerere rostită de cleric:„Doamne miluește”, este rugăciunea cea mai scurtă a Bisericii, dar cuprinzătoare, întrucât a-I cere lui Dumnezeu milă înseamnă a cere Împărăția Lui, nădăjduind că toate celelalte se vor adăuga nouă, dupa cuvântul Mântuitorului care zice: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” Mt.6,33 ( Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii).

Prin ectenie preotul îi cheamă pe credincioșii ce participă la Sfânta Liturghie să se roage pentru multele nevoi ce le au, iar aceștia cer numai mila, bineștiind că Dumnezeu milostiv este, însă invocarea milei lui Dumnezeu fără o schimbare a vieții noastre, fără statornicia de fi slujitori ai Lui nu ne este de folos.

Mitropolitul Antonie de Suroj, în cartea „Școala rugăciunii” realizează o minunată conexiune, o etimilogie a cuvintelor „Doamne miluește”. El spune că părinții greci au derivat „eleison” din aceeași  rădăcină a termenilor grecești pentru „măslin”-„eleis”- „ulei de măsline”, ceea ce aduce aminte de vița de măslin adusă de prorumbel lui Noe după potop, semnificând încetarea pedepsei divine pentru păcatele sâvârșite. Astfel și noi cerem milă de la Dumnezeu, gândindu-ne că o vom dobândi prin jertfa săvârșită de Mântuitorului Hristos care s-a întrupat, răstignit și înviat pentru noi și a noastră mântuire.