Ce ne oferă Domnul?

Cuvinte duhovnicești

Ce ne oferă Domnul?

Creştine, pretutindeni şi întotdeauna să te apropii de Milostivul tău Ziditor, să te mărturiseşti şi să-I dezvălui Lui neputinţa ta, sărăcia şi ticăloşia ta, şi astfel vei primi bogăţia milostivirii de la El.

Vedem că de împărat sau de vreo persoană importantă nu ne putem apropia în orice moment şi în orice loc cu cererile noastre. Însă, creştine, de Dumnezeul nostru ne putem apropia cu uşurinţă pretutindeni şi întotdeauna.

Pretutindeni şi întotdeauna este gata să asculte rugăciunile noastre. Noaptea şi ziua, seara şi dimineaţa, orice clipă şi ceas sunt potrivite pentru rugăciune. Ne apropiem de El cu uşurinţă şi pentru că pretutindeni și întotdeauna El este cu noi cu toţi. Putem să ne apropiem de El aducându-I cererile noastre în biserici, în case, în adunări, pe drum, la lucru, în pat, mergând sau şezând, ostenindu-ne sau odihnindu-ne, în orice moment.

Căci pretutindeni şi întotdeauna putem să ne înălţăm mintea şi inima spre El, să-I facem cunoscută cererea inimii noastre şi, cu inima îngenuncheată, să cădem înaintea privirii Sale milostive, aşteptând mila Lui – de vreme ce ne apropiem de Dumnezeu cu inima, iar nu trupeşte.

Creştine, pretutindeni şi întotdeauna să te apropii de Milostivul tău Ziditor, să te mărturiseşti şi să-I dezvălui Lui neputinţa ta, sărăcia şi ticăloşia ta, şi astfel vei primi bogăţia milostivirii de la El.

(Sfântul Tihon din ZadonskComoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 50)

Citește despre: