Intrarea cu Sfânta Evanghelie, după vohodul mic, în Sfântul Altar simbolizează Înălțarea Domnului la cer, act dumnezeiesc prin care a înălțat și sfințit firea noastră omenească (Marcu16, 19) (Petre Vintilescu, „Liturghierul explicat”) și încetează de acum orice prefigurare a lui Mesia din Vechiul Testament, cedând locul troparelor, imnelor Noului Testament, lucru ce se poate vedea imediat după intrarea clericilor în Altar, când se cântă anumite tropare, condace închinate Mântuitorului, ori Născătoarei de Dumnezeu sau Sfinților.

Troparele şi condacele rânduite a fi cântate după aşezarea Evangheliei pe Sfânta Masă ne pun în fată evenimentele mântuitoare şi sfinţii de care ne leagă perioada liturgică în care ne aflăm, ziua calendaristică (sfântul zilei) şi locaşul în care se săvârşeşte slujba (hramul). Aceste evenimente mântuitoare ne-au deschis calea spre Împărăţie iar sfinţii ne sunt înainte-mergători.

De asemenea, cântarea troparelor are rolul de a ne arăta că sfinților cu care ne unim în rugăciune, le-au fost deschise porțile Împărăției Cerurilor prin Învierea lui Hristos sau ne este noua arătat modelul lui Hristos mai întâi (la anumite praznice închinate Mântuitorului), care s-a întrupat , a murit și  a înviat pentru noi și modelul Sfinților lui Dumnezeu ce sunt prăznuiți in ziua respectivă, care au urmat lui Hristos. Suntem pregătiţi astfel să medităm la  sfinţenia lui Dumnezeu pregătindu-ne de intonarea cântării trisaghionului („Sfinte Dumnezeule...”).