Ce trebuie să cerem în rugăciune
Pocăinţa este hrană a vieţii duhovniceşti. Ridicarea continuă şi regulată şi spovedania sinceră ne înarmează cu putere în războiul împotriva răului şi ne garantează sfârşit creştinesc, în pace. Pocăința stă la baza întregului efort de înălțare spirituală a creștinului și e o constantă a urcușului duhovnicesc a tuturor celor ce tind spre mâtuire.
Pentru mulți creştini, dorința de a avea o viață cât mai fericită din punct de vedere material și lipsită de griji este considerată firească. De aceea, cer de la Dumnezeu să le dea succes şi reuşită în toate problemele lumeşti – mai ales că țin și unele dintre poruncile Sale: merg la slujbe, ţin post, se împărtăşesc...
Din Pateric aflăm că vechii asceţi, în momentul în care nu aveau nicio greutate sau ispită, ziceau cu nelinişte că i-a uitat Dumnezeu. Se simţeau în siguranţă numai atunci când dragostea lui Dumnezeu le trimitea încercări. Așadar, este o rătăcire să căutăm o viaţă comodă, fără întristări, care nu duce niciodată la ceruri.
Atâta timp cât durează viaţa noastră pe pământ, chiar de am şi urî păcatul şi am dori cu harul lui Dumnezeu faptele cele virtuoase, din slăbiciune şi din neputinţă, eşuăm în greşeli. De aceea, cu toţii, fără excepţie, avem nevoie de spovedanie mereu.
Pocăinţa este hrană a vieţii duhovniceşti. Ridicarea continuă şi regulată şi spovedania sinceră ne înarmează cu putere în războiul împotriva răului şi ne garantează sfârşit creştinesc, în pace, de vreme ce ne vom afla pregătiţi şi curăţiţi duhovniceşte. Pocăința stă la baza întregului efort de înălțare spirituală a creștinului, continuând să fie pe parcursul întregii vieți, indiferent de treapta duhovnicească la care am ajuns, o constantă a urcușului duhovnicesc a tuturor celor ce tind spre mâtuire.
Nu întâmplător, Hristos ne îndeamnă: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6.32).
Cereți în rugăciunile voastre să dobândiți lucruri cerești și netrecătoare pentru ca, primindu-le ca atare, să moșteniți împărăția cerului și să vă bucurati de cele mai mari bunătăți!
Trebuie, deci, să ne rugam pentru cele trebuincioase vieții, atât pentru noi, cât și pentru alții – dar, să fim cu luare aminte, ca nu cumva să cerem lucruri care să privească relele noastre înclinări, căci Dumnezeu nu ascultă astfel de rugăciuni (Iacov 4, 3). „Cine cere lui Dumnezeu bogăție, dregătorii, slavă deșartă ori altele de acest fel, nu caută mărirea lui Dumnezeu, ci lucruri trecatoare; acela înjosește pe Dumnezeu, Domnul și Stăpânul, la treapta de slujitor al poftelor lui, al zgârceniei lui, al vietii lui desfrânate. Cum ar putea să-l asculte Dumnezeu?” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia a XIX-a la Matei, vol. III, p. 167). Să nu cerem de la Dumnezeu ce vrem noi, ci ceea ce vrea El.
