Se împlinesc zece ani de când Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian Chira, cel supranumit „Voievodul spiritual al Maramureșului”, a trecut pragul acestei lumi, plecând din mijlocul nostru spre veșnicia iubirii lui Dumnezeu. Chiar dacă timpul a curs necruțător, amintirea sa a rămas vie în inimile celor care l-au cunoscut, l-au ascultat, au primit și-au împlinit din cuvântul și dragostea sa părintească.

Evocarea unui asemenea ierarh, născut din oameni simpli, dar evlavioși și temători de Dumnezeu, nu reprezintă doar un exercițiu al memoriei istorice, ci și o datorie a conștiinței ecleziale. A ne aminti de Înalpreasfinția Sa înseamnă a recupera, din arhiva timpului, nu numai imaginea unui vrednic și devotat păstor al Bisericii, ci și profilul unui om care a înțeles că slujirea autentică începe prin rugăciune, prin apropierea de oameni și se desăvârșește prin iubire, discernământ și responsabilitate, înaintea lui Dumnezeu și a credincioșilor.

Înaltpreasfințitul Părinte Justinian a fost păstorul care și-a condus turma cu dragoste, cu înțelepciune și cu neobosită râvnă pentru Biserica lui Hristos.

Această înțelegere a păstoririi își găsește temeiul în Însăși persoana Mântuitorului Iisus Hristos, Care Se descoperă drept „Păstorul cel bun” (cf. Ioan 10, 11). Ierarhul rămâne în memoria duhovnicească a Maramureșului și Sătmarului, și nu numai, un chip al păstorului pentru care blândețea nu era un ornament al personalității, ci o chemare la o adevărată și unică slujire. 

Înaltpreasfințitul Părinte Iustinian nu ne-a lăsat doar amintirea unei personalități bisericești, ci și o chemare: aceea de a rămâne statornici în credință, de a iubi Biserica, de a ne apropia de Dumnezeu cu inimă smerită și de a nu uita că adevărata măreție a omului se măsoară prin dragostea, bunătatea și blândețea pe care le dăruiește, ca un izvor de apă rece pentru fiecare suflet însetat.

Au trecut zece ani, dar învățăturile Înaltpreasfinției Sale are nu îmbătrânesc. Sunt cuvinte care continuă să lumineze, chipuri care rămân în memoria sufletului și pilde de viață care ne îndeamnă să mergem mai departe pe calea mântuirii.

Desigur, memoria sa nu se limitează la locul mormântului de la Rohia. Ea continuă în ținutul păstorit, în locurile unde a slujit, în instituțiile pe care le-a sprijinit, în cărțile sale și în conștiința celor care l-au întâlnit.

La zece ani de la trecerea sa la Domnul, în această zi de 30 octombrie 2026, evocarea Înaltpreasfințitului Părinte Justinian capătă și dimensiunea unei evaluări retrospective. Timpul nu anulează moștenirea unei vieți consacrate slujirii; dimpotrivă, îi permite să fie privită cu mai multă limpezime și să fie transmisă generațiilor care nu au avut privilegiul întâlnirii directe.

Niciodată, un adevărat și bun păstor nu pleacă cu adevărat dintre oameni atunci când își încheie călătoria pământească. El continuă să fie prezent prin pacea pe care a oferit-o și continuă să o ofere, prin cuvintele care încă mângâie și liniștesc multe suflete!