Această sărbătoare reprezintă în fapt o prelungire a bucuriei pascale, un act de jertfă a credincioşilor în semn de mulţumire pentru bunătatea lui Dumnezeu. Agapa ce are loc la sfârşitul slujbei, sub forma unei mese câmpeneşti, devine un moment de dăruire întru bucurie.

Despre importanţa acestei sărbători, părintele paroh Vasile Iulian ne-a declarat următoarele: „Vinerea din Săptămâna Mare urcăm drumul Golgotei cu Mântuitorul în osteneala rugăciunii şi a metaniilor, plângem Răstignirea Lui în slujba Prohodului, apoi purtăm trupul Său răstignit (Sf. Aer) în jurul bisericii, semn că ne-am legat cu toţii viaţa de Bunul Dumnezeu, ne-am pus nădejdea în purtarea Sa de grijă mântuitoare. La căpătâiul Crucii, sabie trece prin inima Maicii Domnului ce-şi plânge Fiul. Crucea de viaţă făcătoare bate la porţile iadului. Minune - Sfânta Lumină dumnezeiască irupe pe faţa întregului pământ. În noaptea Învierii purtăm lumini în mână, cu sufletul curat, iar când clopotele sună, mărturisim cu toţii: «Hristos a înviat!». Credincioşii, făclii de credinţă, îşi dăruiesc unii altora lumina bucuriei, iertării, milei şi nădejdii. Şi vine cealaltă Vineri: izvor de tămăduire şi doctorie se pune pe rănile sufletului nostru. Maica Domnului devine izvor de bucurie şi binecuvântare, căci ea e noua Evă, prin care ni de deschide calea mântuirii. Râuri de apă vie ţâşnesc din coasta Mântuitorului. O altă minune ni se vesteşte: e ploaia Sfântului Duh ce vine şi sfinţeşte întreaga creatură. Cu toţii devenim fii ai lui Dumnezeu prin stropirea şi gustarea din sfinţenia apei binecuvântate, iar suferinţa şi întristarea aproapelui nostru o alinăm prin prinos de milostenie. Şi dacă mai rămâne cineva întrebător, mirat sau îngândurat, ne risipeşte temerile şi ne încredinţează pe deplin Apostolul Toma de prezenţa lui Dumnezeu aici, în mijlocul nostru, prin mărturia sa: Domnul Meu şi Dumnezeul Meu!“.