Dacă ar fi cu putinţă să fim împreună cu îngerii şi dacă am fi învredniciţi de petrecerea împreună cu ei, cât de dorit ar fi acest lucru şi pe bună dreptate! Dar fiindcă acest lucru este tăgăduit celor legaţi de acest trup îngroşat, trebuie să îi cinstim pe cei ce trăiesc singuratici şi care îşi duc viaţa în asceză, ca pe nişte îngeri purtători de trup şi ca pe nişte fiinţe cereşti pe pământ, trebuie să avem evlavie faţă de lucrările lor practice şi contemplative. Căci ei sunt străini pe pământ, potrivit cuviosului David, şi pelerini însetaţi, pe bună dreptate, de cetatea şi patria cerească, agăţându-se de ea şi tinzând cu toată puterea lor spre dobândirea şi moştenirea ei. Şi ce fericire nu dobândesc pentru aceasta, voia lor fiind pururea în legea Domnului, la legea Lui cugetând ziua şi noaptea? Nu la legea scrisă, nici la cea al cărei chip este legea scrisă, ci la o a treia lege, cea nematerialnică şi nevăzută, ca şi cum ar urca pe o scară [pornind] de la legea scrisă, şi cu privire la care Solomon porunceşte „să o scrii de trei ori în inimă". La aceasta cugetă în chip negrăit ziua şi noaptea, în mod folositor, cel ce se nevoieşte după Dumnezeu şi îşi curăţă inima întru care Îl şi vede pe Dumnezeu şi văzându-L pe Dumnezeu, se îndumnezeieşte şi el şi pe bună dreptate dobândeşte fericirea. Aşa cum cineva, prigonit de povara confuziei care domneşte în lume, fugind de toţi oamenii, de toată lumea şi de toate lucrurile din ea, îndată dobândeşte fericirea, nu pentru ceva dintre cele pământeşti, ci numai pentru că a fost prigonit pentru dreptate, pentru care a lui va fi Împărăţia cerurilor şi făgăduinţa harului Cuvântului.

(Sfântul Calist Angelicoudes, Trei Tratate Isihaste, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 169)