Cel ce iubește pe vrăjmașul său potolește valurile mării și liniștește furtuna. Pe omul mânios, Sfântul Ioan Gură de Aur îl numește mare tulburată de furtună. Așa cum marea învolburată aruncă pe uscat toate trupurile moarte care se află în ea, așa și mâniosul, în mânia lui, scoate la iveală toate tainele prietenului său, îl critică și îl necinstește. Cine liniștește o asemenea mare? Acela care nimicește pricina valurilor. Marea nu se agită dacă nu există vânt și furtună; și omul mânios încetează să se mânie dacă nu întâmpină rezistență, cuvinte de ocară și împotrivire.

Taci și nu te împotrivi, înfrânează-te de la ceartă, lasă hărțuiala și vei nimici pricina valurilor și vei vedea marea liniștită. Pentru că cel ce iubește pe vrăjmașul său nu îl critică, nu îi spune cuvinte de ocară și nu i se împotrivește, acela potolește în el furtuna mâniei; de aceea cel ce îl iubește pe vrăjmașul său este un făcător de minuni, care preface în liniște agitația mării.

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Viața și omiliile, Editura Egumenița, Galați, p. 53)