iubire

Iubirea jertfelnică – temelia familiei

În căsătorie, în iubire, omul transferă celuilalt centrul intereselor sale, al viziunii sale despre lume, eliberându-se din robia propriului egoism, a egocentrismului şi scufundându-se în această mare care este familia; nu cu un echipament special pentru scafandri, ci cu un alt costum: cel al noii personalităţi. Imediat după aceea, va realiza că lumea se vede altfel prin ochii a doi oameni.

Fata trebuie să caute băiatul sau trebuie să aştepte să fie căutată?

Dacă e inteligentă, caută şi ea într-un mod subtil. Oricum nu ştim vreodată că a căutat, că a fost aşa subtilă că nu am văzut. 

Cum învingem gelozia?

Soţia creştină trebuie să vadă în soţ nu doar un soţ, dar şi un prieten al său, şi să creadă că acesta nu o trădează, să vadă în el chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, să vadă în acelaşi timp şi personalitatea predispusă la slăbiciuni omeneşti; să încerce cu răbdare, blândeţe, fără supărare, să îl ajute să îşi îndrepte greşelile şi să se lupte cu păcatele. 

În căsătorie este nevoie de sinceritate

Să avem în vedere următorul lucru: prezentarea cât mai amănunţită a defectelor noastre, pentru că obişnuim să ne prezentăm numai calităţile. Calităţile pe care le avem – este bine că le avem – acelea nu au cum să fie decât admirate de celălalt. Dar trebuie să ne prezentăm şi defectele, pentru a vedea dacă celălalt este dispus sau dacă are putere să le suporte. Asta nu prea se face, cei doi îşi ascund defectele, problemele lor diverse. 

Punctul central al Tainei Cununiei

Bărbatul și femeia regăsesc în Hristos unirea lor perfectă. Unirea bărbatului cu femeia, în Taina Nunții, nu este o unire formală sau exterioară, menită să rămână la nivelul unirii trupești, ci este o unire profundă, ontologică, ce-i readuce la integritatea lor primordială, trup și suflet în armonie, și nu separate. Bărbatul și femeia se unesc într-un „singur gând” și într-un „singur trup”, pentru că se unesc în Hristos. Integritatea aceasta a omului, pierdută prin păcat, se reface în Hristos.

Iubirea și mila – drumuri ce duc spre mântuire

Prin nimic altceva nu se slujește așa de desăvârșit lui Dumnezeu, ca prin mila fața de aproapele, fiindcă nici nu este ceva mai propriu lui Dumnezeu decât acea­sta, înaintea căruia merge mila și adevărul și căruia trebuie să i se aducă mila mai înainte decât judecata.

Cum să mai iubesc, dacă iubirea mea e ignorată?

Schimbă modul de a privi lucru­rile, copila mea. Învață să nu mai pretinzi nimic și nu vei mai suferi. Învață să te bucuri, să cânți, să dansezi, să mulțumești, să fugi de păcat.

Este bine ca părinții să insufle copiilor credința, nu să-i oblige

Scopul credinței nu este ca părinții să-i ducă pe copii cu sila la biserică, ci să-i facă să o iubească. Să nu facă binele din silă, ci să-l simtă ca pe o necesitate. Viaţa sfântă a părinţilor aduce în sufletul copiilor lor o încredinţare lăuntrică, care îi face să se supună în mod firesc.

Eu sunt cu adevărat eu numai când mă uit în ochii persoanei iubite

Celălalt este sensul meu şi rostul meu în timp şi în veşnicie. Sunt un nimic fără de el; nu am niciun rost fără de el; nu pot gândi ceva coerent şi nu-mi pot imagina o clipă a vieţii mele în care el sau ea să nu apară! Eu sunt cu adevărat eu numai când mă uit în ochii persoanei iubite. 

Dacă pe unul îl iubim și pe altul nu, înseamnă că nu iubim deplin

Dragostea iubește pe toți, așa cum Dumnezeu iubește pe toți, așa cum suntem, în ciuda stării noastre de păcătoșenie.

Pagini