Ieșirea preotului din altar, pentru a citi cele șapte rugăciuni și ectenia mare, simbolizează căderea omului în păcat și dorința lui de răscumpărare.

Rugăciunile pe care preotul le citeşte în taină, în faţa uşilor împărăteşti, se numesc rugăciunile Vecerniei sau ale luminilor de seară - pentru că, în trecut, ele se citeau la vremea când se aprindeau în biserici luminile sfeşnicelor şi ale candelelor, menite să risipească întunericul nopţii. De aceea, în ele este vorba despre lumina spirituală a cunoştinţei de Dumnezeu, care luminează cărările oamenilor în întunericul necunoştinţei şi al păcatului. În rânduiala de azi a Vecerniei, rugăciunile sunt în număr de şapte, număr socotit sfânt, care aminteşte atât de cele şapte zile ale creaţiei lumii, cât şi de numărul Laudelor bisericeşti ale unei zile liturgice. Alcătuiesc una dintre părţile cele mai vechi ale slujbei de seară, păstrând formule şi expresii din rugăciunile serviciului divin zilnic, de seara şi dimineaţa, al sinagogii iudaice.

Preotul reprezintă acum omenirea de dinainte de venirea Mântuitorului, implorând mila dumnezeiască, în faţa porţilor zăvorâte ale cerului. El mijlocește pentru întreaga comunitate la care este rânduit şi căreia îi aparţine el însuşi, se roagă pentru ea. Închipuie, astfel, nu numai pe Adam înaintea porților raiului din Eden ci reprezentă, în acelaşi timp, pe Iisus Hristos, Mântuitorul şi Răscumpărătorul făgăduit lumii.

Obţinerea milei, bunătăţii şi ajutorului divin pentru preot şi pentru credincioşi, mântuirea şi sfinţirea acestora sunt condiţionate însă, de participarea activă şi personală.