Centre social-filantropice, sfinţite la Roman
Manifestările dedicate celei de-a XII-a ediţii a Zilelor „Episcop Melchisedec“ s-au încheiat ieri cu sfinţirea Centrului Social Multifuncţional şi a Centrului de Zi pentru Copii din familii în dificultate, ale Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ din Roman. Lucrările de construcţie la cele două centre au fost binecuvântate de PS Ioachim Băcăuanul.
Evenimentele religios-culturale şi social-filantropice, desfăşurate la Roman şi Bacău în perioada 15-20 mai, în memoria episcopului Melchisedec Ştefănescu, au fost încununate de sfinţirea unuia dintre cele mai impresionante proiecte social-filantropice din zona de sud a Moldovei. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector pe Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, aceste manifestări s-au derulat sub coordonarea directă a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. La evenimentul religios au participat preoţi de la Centrul eparhial Roman şi din cele şase protopopiate ale Eparhiei Romanului şi Bacăului. „Sărbătoarea din această zi (n.r. ieri) a debutat cu slujba Sfintei Liturghii, oficiată în Catedrala arhiepiscopală din Roman de PS Ioachim Băcăuanul. Apoi, preoţii, însoţiţi de credincioşi, au plecat în procesiune cu sfintele icoane menţionate în tratatul de specialitate al episcopului Melchisedec până în Parcul «Episcop Melchisedec», unde au fost sfinţite cele două centre. A urmat slujba Parastasului pentru episcopul Melchisedec, după care s-au depus coroane de flori la mormântul său. Cu acest prilej, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a ţinut un cuvânt despre viaţa şi activitatea distinsului membru al Academiei Române şi ierarh de seamă al Bisericii noastre. Au mai luat cuvântul pr. Ioan Gherasimescu, vicar administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului, care a prezentat proiectul finalizat în această zi, apoi reprezentaţi ai autorităţilor locale şi factori de resort implicaţi în derularea amplului proiect social filantropic. La final au fost decernate diplome de excelenţă şi de vrednicie celor care au contribuit la realizarea celor două centre social-filantropice“, a spus pr. Constantin Gherasim.
Moment cultural la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Roman
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Roman au fost premiaţi sâmbătă, 19 mai, de la ora 12:00, elevii participanţi la concursul naţional dedicat episcopului Melchisedec Ştefănescu. În cadrul proiectului „Cultura, muzica bizantină şi căile spirituale nemţene“, pr. conf. dr. Florin Bucescu, colaborator la Conservatorul din Iaşi, a susţinut o conferinţă, care a fost urmată de un concert de muzică religioasă la care au participat coralele seminariilor teologice din judeţul Neamţ, Corala „Filomelos“ din Oneşti şi corala maicilor de la Mănăstirea Diaconeşti. Tot la acest eveniment a avut loc şi expoziţia lucrărilor câştigătoare la concursul naţional dedicat marelui episcop Melchisedec Ştefănescu, elevii participanţi fiind premiaţi de către organizatori. „La final, PS Ioachim a înmânat diplome de excelenţă şi de participare tuturor celor prezenţi şi colaboratorilor. Sărbătoarea s-a încheiat cu slujba Vecerniei, oficiată de PS Ioachim, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, răspunsurile la strană fiind date de coralale care au încântat auditoriul la seminarul romaşcan“, a declarat pr. Constantin Gherasim.
Omagierea episcopului Melchisedec, în Protopopiatul Sascut
Episcopul Melchisedec Ştefănescu a fost omagiat, săptămâna trecută, şi în alte protopopiate ale Eparhiei Romanului şi Bacăului. Joi, 17 mai, la Centrul de Zi „Sfântul Ierarh Nicolae“ din parohia Pânceşti, a avut loc conferinţa lunară a preoţilor cu tema „Personalitatea episcopului Melchisedec Ştefănescu al Romanului“. Referatul a fost susţinut de pr. Sebastian Andronic de la parohia Răcăciuni. După susţinerea referatului, au urmat luările de cuvânt care au adus completări la tema pusă în discuţie, iar în încheiere, pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, a oferit mai multe sfaturi şi îndemnuri preoţilor parohi cu privire la activitatea pastoral-administrativă. Tot la Pânceşti a avut loc vineri un moment festiv dedicat episcopului Melchisedec.