Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ din Cluj-Napoca este în faza de finisare

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ din Cluj-Napoca este în faza de finisare

Participanţii la şedinţa de Permanenţă, din 20 septembrie, prezidată de Înalt Preasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, au vizitat şantierul Centrului de îngrijiri paliative "Sfântul Nectarie", a cărui construcţie este în faza de finisare.

Amenajarea centrului destinat bolnavilor de cancer şi familiilor lor s-a făcut prin grija Preasfinţitului Episcop-vicar Vasile Someşeanul.

"Ceea ce se vede în momentul de faţă este efortul conjugat al Centrului Eparhial, al părinţilor protopopi şi, nu mai puţin, ne-am bucurat de înţelegerea şi sprijinul autorităţilor politice, administrative şi medicale şi, în mod direct, de sprijinul doamnei doctor prof. Mirela Gherman, care şi-a asumat şi responsabilitatea de a coordona activitatea medicală a acestui important centru, atât în ce priveşte lucrarea misionară, socială a Bisericii, dar nu mai puţin în ce priveşte învăţământul şi practica medicală clujeană", a arătat Preasfinţitul Vasile Someşeanul.

Clădirea va avea o suprafaţă construită de circa 400 de metri pătraţi şi o suprafaţă desfăşurată de aproape 2.000 de metri pătraţi, unde se vor amenaja o unitate hospice cu mai multe saloane de internare, un centru de zi pentru adulţi şi un ambulatoriu de specialitate. Serviciile gratuite vor fi asigurate de o echipă interdisciplinară, formată din medici, preoţi, farmacişti, asistente medicale, asistenţi sociali, infirmiere şi voluntari.

sursa: radiorenasterea.ro