Mâinile bătrânei tremură uşor, însă privirea şi vocea îi sunt sprintene şi inteligente. „Am împlinit 90 şi…“, a îngăimat ea, părând a se încurca în iţele timpului. „Şi doi. Are 92 de ani, împliniţi în vară“, a completat-o iute o femeie din patul vecin. „Îi ascundeam pe cei doi ca să fiu mai tânără“, a glumit, privindu-mă cu duioşie. Rostindu-şi vârsta, Zinca Tihoc şi-a întors capul către icoanele de pe perete. Nu e de mirare că relaţia personală cu Dumnezeu a adus-o la căminul de la Hârja. „Asta ne ţine aici. Slujba de la biserică. Sau cel puţin pe mine. Avem în fiecare zi slujbă“, a mărturisit ea. Singură pe lume, cu o viaţă ruptă din filele unui veac încrâncenat şi dureros, bătrâna a acceptat să smulgă crâmpeie din existenţă, pentru ca noi, cei de azi, să putem trage o singură concluzie: „oamenii să se roage la Dumnezeu şi să muncească, pentru a avea tot ce le trebuie“. Cuvintele femeii păreau că izvorăsc din ochii ei mari şi negri, în care s-a ghemuit o copilărie topită în negura perioadei tulburi din preajma celui de-al Doilea Război Mondial. A deşirat tinereţea ca pe firul de lână din aer, uşor şi delicat. „Era duminică, iar mama ne-a spus să ne jucăm puţin şi apoi să ne odihnim, că luni începeam munca. Spre seară, m-am dus după vitele care trecuseră apa. M-am descălţat să trec dincolo, după ele. Deodată au apărut soldaţii unguri care m-au ameninţat. Trecusem graniţa. M-am oprit de frică să nu tragă. Apoi m-au luat aşa, desculţă, şi m-au dus la Sfântu Gheorghe. M-au ţinut o săptămână. Duminică m-au dus, duminica cealaltă mi-au dat drumul. Tot desculţă am venit acasă. Însă pe ascuns, să nu mă vadă ungurii de prin sate, căci strigau după mine: „româncă puturoasă“. Când m-au văzut, mama şi sora au început să plângă. Plângeau ele, plângeam şi eu, căci erau singure, iar fraţii mei erau plecaţi la armată. După aceasta, au venit nemţii care ne-au dat foc la casă. Aveam locuinţa la şosea. Au ars toate casele de la drum ca să treacă armata lor. Ne-am ascuns cu toţii în pădure. Când ne-am întors, nu mai era decât scrum. Ne-a dat statul lemne de casă. Dar a trebuit să le tăiem noi, pentru că primiserăm nişte copaci în pădure. Am luat fierăstrăul şi m-am dus cu sora mea în pădure. Altfel nu se putea. A fost greu. Au urmat comuniştii. Pe atunci mă duceam tocmai la Panciu, să muncesc la vie. Că aici, la noi, la Hârja, nu aveam unde. De altfel, am fost peste tot pentru a câştiga o bucată de pâine: la Slănic, la Panciu, la Braşov“, a povestit bătrâna. Nici în viaţa personală nu i-a fost dat să aibă prea multă şansă. „Am fost căsătorită. Însă am divorţat. Eu am dat divorţ. Însă el a plătit. Deh! Boierul care dă, acela plăteşte“, ne-a explicat ea. Acum, alături de alţi oameni, suferinzi şi singuri, îşi petrece ultimii ani în centrul rezidenţial din satul natal. Pe vremea copilăriei, aici era doar pădure. Acum, sunt bătrânii, preoţii, medicii şi, împreună cu ei, Hristos.

PS Ioachim Băcăuanul, în mijlocul bătrânilor de la Hârja

În prima zi a Postului Crăciunului, bătrâna a avut parte de o vizită neaşteptată. În cameră a venit să o viziteze PS Ioachim Băcăuanul. Prezenţa Preasfinţiei Sale a provocat o emoţie deosebită în rândul tuturor celor 49 de vârstnici, care sunt îngrijiţi la Centrul rezidenţial Hârja. Văzându-l, a dat să se ridice de pe pat. PS Ioachim Băcăuanul i-a sărutat fruntea încreţită, a binecuvântat-o şi i-a oferit un dar. „Ce mă bucur că aţi venit! Îmi vine să plâng de bucurie!“, a exclamat bătrâna. Ierarhul a luat-o de mână şi a aşezat-o din nou la locul ei. O altă bătrână, pe un pat alăturat, a întins şi ea mâna. O boală necruţătoare i-a măcinat oasele, făcând-o să stea neputincioasă. De altfel, puţini sunt cei care se pot ridica şi plimba prin curtea aşezământului de la Hârja. Bolile şi suferinţele acumulate în timp i-au mărginit. „Aş veni aici, la dumneavoastră, în fiecare zi, să vă vizitez. Sunteţi prezenţi cu toţii în rugăciunile mele. Însă îl aveţi pe părintele Ilarion, delegatul meu, care e permanent cu voi“, a încurajat PS Ioachim Băcăuanul. Vizita Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul la Centrul rezidenţial  Hârja, însoţit de aproape o sută de preoţi din zona Oneştiului, nu a fost deloc întâmplătoare. La începutul perioadei de pregătire pentru marea sărbătoare a Naşterii Domnului, ierarhul şi preoţii s-au rugat în biserica de lângă acest aşezământ social-filantropic, în care sunt îngrijiţi 49 de bătrâni, la care se adaugă alţi 11, la domiciliu. Preasfinţia Sa i-a vizitat pe fiecare în parte, i-a binecuvântat şi, alături de preoţi, le-a oferit daruri, adăugate la faptul că toţi aceşti bătrâni beneficiază de tratament şi îngrijire medicală prin grija Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în mod special a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul. „Trebuie să învăţăm permanent că în măsura faptelor bune se va regăsi Hristos în existenţa noastră. Iar la dreapta judecată, Mântuitorul ne va întreba de dimensiunea dragostei noastre faţă de semenii noştri“, le-a spus PS Ioachim Băcăuanul preoţilor şi credincioşilor. Iar aici, în creierul munţilor, ajutorarea aproapelui ia amploare. „Sperăm ca în câţiva ani să finalizăm încă un corp de clădiri în care va funcţiona alt cămin de bătrâni, ce va putea caza 80 de beneficiari“, a explicat preotul Ilarion Mâţă, parohul de la Hârja şi directorul centrului rezidenţial, cel care, având binecuvântarea ierarhului, continuă, cu demnitate şi răbdare, în faţa provocărilor timpurilor, să se preocupe de coordonarea aşezământului.