Ceremonie militar-religioasă de Ziua Independenţei, la Craiova
Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei au fost sărbătorite la Craiova printr-un ceremonial militar-religios care a avut loc luni, 9 mai 2016, la Monumentul Independenţei din municipiu.
Evenimentul a debutat cu săvârşirea unei slujbe religioase de către preoţii militari ai garnizoanei Craiova, întru pomenirea ostaşilor români căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi deportări, pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti.
După alocuţiunile rostite de oficialităţi au urmat depuneri de coroane de flori din partea autorităţilor publice locale, a instituţiilor din sistemul de Apărare, Siguranţă Naţională şi Ordine Publică, alte instituţii publice.
Festivitatea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare, în acordurile muzicii militare.
Sursa: basilica.ro