Certificate de donator pentru cei care ajută construirea Catedralei Mântuirii Neamului
Credincioşii care efectuează donaţii online pentru ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului, prin intermediul site-ului www.construimcatedrala.ro, vor primi un certificat de donator, acordat de Patriarhia Română pentru jertfelnicia creştină şi pentru sprijinul adus la construirea noii Catedrale patriarhale.
După cum ne informează 'Ziarul Lumina', certificatul de donator este semnat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi conţine imaginea viitoarei catedrale, precum şi icoana Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, care va fi şi ocrotitorul sfântului lăcaş. Tot de pe site, credincioşii pot afla mai multe detalii despre campania de donaţie online, despre stadiul lucrărilor, despre necesitatea liturgică şi publică a catedralei, despre simbolismul noului lăcaş de închinare, precum şi despre rolul lui spiritual, social şi cultural. De asemenea, cei care donează online îşi pot exprima motivaţia pentru care au ales să ajute edificarea Catedralei Mântuirii Neamului. Comentariile sunt publicate în coloana din stânga paginii, însoţite de fotografia donatorului.