Chefi la cuțite: Preotul Florin Danu a avut succes cu o rețetă din Athos

Episcopia Alexandriei şi Teleormanului

Chefi la cuțite: Preotul Florin Danu a avut succes cu o rețetă din Athos

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să nu văd preoția ca pe o meserie, ci ca pe o vocație, ceea ce înseamnă că trebuie să fim în slujba aproapelui”, a spus Preotul Florin Danu duminică, 11 aprilie, în emisiunea „Chefi la cuțite”.

Cunoscut pentru inițiativele sale filantropice, parohul din satul Lada, Teleorman, a uimit la show-ul de gătit al postului Antena 1. El a prezentat un „Ghivechi călugăresc cu fructe de mare”, rețetă culeasă din Sfântul Munte Athos, alături de care a așezat prescuri.

„Am fost cu prietenul meu, chef Cătălin Petrescu, la Sfântul Munte Athos, acolo unde am schimbat rețete cu părinți”, a mărturisit clericul.

Chef Cătălin Petrescu este un apropiat al centrului de zi care funcționează la parohie, unde vine foarte des: „Avem un centru de zi cu masă la prânz și vine și ne ajută. Pe lângă mâncărurile tradiționale, a făcut copiilor chiar și sushi”.

Ghiveciul călugăresc a primit cele 3 cuțite care îl trimit pe concurent în etapa următoare. Sorin Bontea a ținut să îi spună părintelui că este „una dintre cele mai senzaționale farfurii gustate”. Chefii au fost fascinați de gustul și savoarea unică a farfuriei.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: