PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, este binecunoscut în publicistica de gen, evidenţiindu-se datorită unor titluri sonore precum "Tanatologie şi nemurire" (1999), "Meditaţii filocalice" (2001), "Logica Trinităţii" (2005), "Sărbătorile - Daruri ale Învierii. 30 de Predici" (2010), "Duminicile - peceţi ale Învierii. 40 de Predici" (2010), "Triodul - Golgota Pocăinţei. 33 de Predici" (2011).

Volumul în discuţie, apărut în ediţie broşată, anunţă prin înseşi coperţile sale, ce reproduc frescele Învierii Domnului şi Pogorârii Duhului Sfânt, ambele de la Mănăstirea Probota, perioada de timp liturgic căruia îi este dedicat. Pe parcursul celor 24 de predici, PS Calinic Botoşăneanul abordează din punct de vedere pastoral, exegetic, istoric, dar şi critic tematica conexă şi cea tangenţială a duminicilor şi sărbătorilor din perioada Penticostarului.

Cele 167 de pagini se deschid, în loc de prefaţă, cu un excurs istoric al cărţii Penticostarului, punctând etapele alcătuirii acestei cărţi de cult, imnografii de seamă care au contribuit la scrierea ei, dar şi primele ediţii traduse şi tipărite în limba română.

Învierea lui Hristos ocupă un loc central, autorul dedicându-i mai multe predici şi surprinzându-ne în mod deosebit prin afirmaţia: "Faptul că Hristos a înviat nu este o minune, spune un teolog al Bisericii. Că Dumnezeu nici nu putea să moară, ci doar ca om. Minunea constă în faptul că Dumnezeu S-a întrupat. Întruparea nu s-a vrut un spectacol impresionist, ci Hristos S-a întrupat ca să Se poată întâlni cu moartea în propria-I zidire şi, astfel, să o desfiinţeze. Numai El era în măsură să abroge pedeapsa cu moartea". Totul este fundamentat şi argumentat scripturistic, patristic, istoric şi, nu lipsit de importanţă, logic, demontând teoriile şi speculaţiile raţionaliste, foarte mediatizate şi aduse în prim-planul vieţii noastre. Atrage atenţia atât asupra martorilor oculari, "care L-au văzut murind, L-au îngropat, L-au văzut înviat", cât şi asupra martorilor tăcuţi: "Giulgiul (Mandylionul) şi Sfânta Lumină, Ştergarul din Oviedo şi Mahrama Veronicăi", incontestabili şi incoruptibili în timp şi spaţiu. Autorul pune, astfel, la dispoziţia cititorului o autentică pledoarie împotriva abordării golite de spiritualitate a gnosticilor contemporani, contestatari ai lui Hristos şi ai Învierii, de factura lui Dan Brown, Simcha Jacobovici, James Cameron: "Din păcate, contestatarii Învierii lui Hristos nu ţin cont de faptul că toate aceste teorii ignoră mormântul gol, care rămâne o realitate".

Finaluri cu caracter de apoftegmă ale predicilor

Rigoarea ştiinţifică a autorului transpare şi în următoarele predici, dedicate Izvorului Tămăduirii, Sfântului Apostol Toma şi Mironosiţelor, cu un bogat conţinut istoric, dublat de argumente scripturistice şi patristice, ce alternează între textul propriu-zis şi notele documentate din subsolul paginii, ce pot constitui ele însele predici de sine stătătoare. În mod particular, Duminica Mironosiţelor încântă privirea şi dă, totodată, autoritate în problematica statutului femeii în societate, dezvoltând, din perspectivă ortodoxă, un subiect destul de controversat şi la care nu s-au oferit încă răspunsuri total imparţiale. Celor ce sunt în derivă spirituală, autorul le oferă veritabile modele. "Duminica Mironosiţelor ne încredinţează că, fără Hristos - Care Se naşte şi Care învie din morţi -, cinstirea femeii în lumea de astăzi rămâne fără motivaţie teologică. (…) Hristos a fost Cel care a ajutat femeia să-şi descopere şi să-şi împlinească vocaţia."

Cât priveşte pe cei care se străduiesc să rezolve pe cale raţională binomul credinţă/necredinţă, un răspuns pertinent îl vor găsi în meditaţiile la Duminica Sfântului Apostol Toma: "Credinţa nu e analitică şi nu se întemeiază pe argumente raţionale, precum nici pe analize ADN de laborator. Ea există sau nu există. Ea nu este teorie, ci trăire". O concluzie în deplină concordanţă cu ceea ce spunea şi vrednicul de pomenire Bartolomeu Anania, mitropolitul Ardealului: "Dacă o ai şi nu o trăieşti, constaţi că ai trăit degeaba. Doamne, să nu fie!".

Exegeza este predominantă în triada predicilor la Duminicile Slăbănogului, Samarinencii şi a Orbului din naştere, dezvoltarea teologică pe marginea textului scripturistic punând în lumină semnificaţiile profunde ale gesturilor Mântuitorului vizavi de aceste persoane ca beneficiari ai minunilor Sale. Implicit, predicile lansează chemarea de a mărturisi slava lui Dumnezeu şi de a ne ridica din slăbănogirea credinţei, asemenea slăbănogului, de a deveni glasul lui Hristos, asemenea samarinencei ce a trecut de la orizontul limitat la lumea simţurilor la adumbrirea luminii taborice, de a-L vedea cu ochii minţii pe Hristos, asemenea orbului din naştere ce i-a admonestat într-o impecabilă prelegere teologică pe adversarii spiritual orbi ai lui Iisus. Refuzul chemării are reversul său, căci "afirmaţia: "singurătatea ucide" nu este o simplă metaforă. (...) În şi cu Hristos, omul nu mai este singur, nu mai este slăbănog", orb sau duplicitar.

Înălţarea Domnului, ca "sărbătoare a mântuirii împlinite", reprezintă "dovada că oamenii sunt creaţi pentru a moşteni viaţa veşnică", spune PS Calinic Botoşăneanul. Adânc şi, în acelaşi timp, revelator este comentariul autorului pe marginea Rugăciunii arhiereşti a Mântuitorului.

Volumul se încheie cu predicile la Pogorârea Duhului Sfânt, Sfânta Treime şi Duminica Tuturor Sfinţilor, ca sărbători ce sunt intim legate între ele prin lucrarea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt devine intim omului, pentru a-l face teofor, hristofor sau pnevmatofor. Îl face, astfel, părtaş Tainelor, percepute ca "instinct al veşniciei", căci, "deşi omului îi lipseşte absolutul persoanei sale, el poate fi veşnic tocmai prin relaţia sa de iubire cu Dumnezeu", spune autorul, parafrazându-l pe Petre Ţuţea. Numai prin această relaţie omul devine sfânt, "expresia întrupată a lucrării Duhului Sfânt în lume", căci, conchide PS Calinic Botoşăneanul, "sfinţii sunt oameni prin naştere, după cum oamenii sunt sfinţi prin devenire".

Finalul cărţii este făcut printr-o sinteză dedicată sinoadelor ecumenice, în care, în stilul sobru, clar şi precis, autorul expune contextul, problematica doctrinară, canonică şi administrativă şi rezoluţiile adoptate în cadrul fiecăruia.

Unitatea volumului este asigurată prin finalurile cu caracter de apoftegmă ale predicilor, lucru ce conferă oralitate, dar şi fluiditate, finaluri preferate unui didacticism tehnic, clasic.

De altfel, sobrietatea şi concizia exprimării sunt caracteristici ce prevalează în tot volumul, calitatea frazei şi limpezimea expunerii, elaborarea densă, detaliat concentrată pe fiecare pagină, completându-se în mod fericit cu aparatul critic.

Cartea se impune ca o vastă matrice informaţională, accesibilă oricărei categorii de cititori, perfect ancorată în realitatea cotidiană, dar cu rădăcini ferme în Sfânta Scriptură, în scrierile Sfinţilor Părinţi şi scriitori bisericeşti sau ale teologilor de dată recentă.

"Fie ca această carte să ne redescopere bucuria şi pacea zilelor de după Înviere!"