Cinstirea eroilor români, de praznicul Înălțării Domnului, în cimitirele militare din Germania și Austria
Cu ocazia praznicului Înălțării Domnului, joi, 29 iunie, Biserica Ortodoxă Română a celebrat și Ziua Eroilor – o tradiție instituită în anul 1920, când, la inițiativa Patriarhului Miron Cristea, regele Ferdinand a stabilit prin lege ca această mare sărbătoare creștină să coincidă cu ziua de comemorare a celor care s-au jertfit pentru țară. Astfel, și în anul 2025, de sărbătoarea Înălțării Domnului, în numeroase cimitire militare din Germania și Austria, au fost pomeniți cu pietate și recunoștință soldații români care și-au găsit odihna departe de patria-mamă, în urma celor două războaie mondiale ale secolului XX.
În Germania, la Nürnberg, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a săvârșit, la finalul Sfintei Liturghii, parastasul pentru eroi, la troița din curtea Catedralei Mitropolitane, împreună cu clericii și credincioșii participanți la slujba arhierească. Și la Centrul Bisericesc Românesc din München, Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Sofian Brașoveanul a pomenit pe eroii români, la încheierea Sfintei Liturghii arhierești.
La Ulm, după Sfânta Liturghie oficiată în Parohia „Sfinții Apostoli”, protos. Ioan Popoiu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, împreună cu părintele paroh Sebastian Suciu (Ulm), pr. Alexandru Roșu (Parohia Ravensburg) și pr. Ovidiu Bordieanu (Parohia Heidenheim), au săvârșit, alături de numeroși credincioși români, parastasul pentru cei 99 de ostași români înhumați în parcela 82 a Cimitirului Central, decedați în timpul Primului Război Mondial. Dl Vlad Vasiliu, consulul general al României în landul Baden-Württemberg, a depus o coroană de flori, iar din partea Ministerului Apărării Naționale au participat dl col. Dragoș Florea și dl col. Baștea, coordonatori ai echipelor Ministerului Apărării Naționale al României din cadrul comandamentelor multinaționale NATO (Ulm și Stuttgart).
La Mannheim, parastasul de Înălțare a fost oficiat în Cimitirul Central, unde sunt înmormântați 64 de soldați români, majoritatea decedați în anul 1919, din cauza condițiilor vitrege din lagărele de prizonieri. Slujba a fost săvârșită de părintele paroh Cristian Alexandru Podașcă, în prezența unor delegați ai Armatei Române, însoțiți de dl colonel Mladin, și ai Consulatului României din Stuttgart. Organizarea a fost sprijinită de Nicolae Cojocariu, un enoriaș devotat, care de peste patru decenii se ocupă de păstrarea memoriei eroilor din Mannheim. Evenimentul a fost încununat de un moment artistic susținut de copiii Școlii Parohiale din Offenbach, care au cântat și recitat poezii patriotice.
În cimitirul „Auf der Hochheimer Höhe” din Worms, cei 168 de soldați români, majoritatea prizonieri din Primul Război Mondial, înmormântați în 14 gropi comune, au fost pomeniți de pr. Gheorghe Negrea împreună cu credincioșii locali.
La cimitirul militar Hausdülmen, unde își dorm somnul de veci 44 de soldați români decedați în lagărul de prizonieri din Sythener Mark, a fost oficiat un parastas și în acest an de către pr. paroh Dimitrie Ursache și diaconii Florin Filimon și Anton Andronic, în prezența unor enoriași ai Parohiei „Sf. Ier. Spiridon” din Münster.
În Dresda, capitala Saxoniei, comunitatea românească a organizat pentru prima dată o slujbă de pomenire în cimitirul „Nordfriedhof”, unde se află o groapă comună în care sunt îngropați soldați, prizonieri și muncitori români, alături de cehoslovaci și polonezi, decedați între 1939 și 1945. Descoperirea în acest an a unei pietre funerare care menționează românii înmormântați acolo a declanșat un moment de profundă emoție printre cei prezenți.
Și la Bad Bramstedt, în cimitirul eroilor, preoții Traian Ghiurfălean și Lucian Boantă, de la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Itzehoe, au săvârșit un parastas la mormintele a doi români care și-au găsit sfârșitul în nordul Germaniei, în cel de-al Doilea Război Mondial.
Continuând această frumoasă tradiție, joi, 29.05.2025, la filia „Sfântul Apostol Bartolomeu” din Reinsbüttel, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către preotul paroh Traian Ghiurfălean și preotul Lucian Boantă. După Sfânta Liturghie, cei doi preoți, împreună cu un grup de credincioși, s-au deplasat la Cimitirul Eroilor din Bad Bramstedt, unde își dorm somnul de veci doi soldați români, căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial.
În Austria, la Viena, pomenirea eroilor români a fost săvârșită atât în cadrul Sfintei Liturghii, cât și în Cimitirul Central, la mormintele soldaților români căzuți în Primul Război Mondial. Slujba de pomenire a fost oficiată de pr. dr. Nicolae Dura, vicar pentru Austria, împreună cu pr. Mircea Morar. Din partea oficialităților au fost prezenți Andrea Amza-András, însărcinat cu afaceri, și colonelul Georgian Nedelcu, atașatul militar, care au depus o coroană de flori la monumentul eroilor români din grupa 68A a cimitirului. Au participat și reprezentanți ai Crucii Negre Austriece, printre care generalul de brigadă (r) Claus Heitz și prof. dr. Gerhard Gürtlich, precum și viceprimarul sectorului 11 din Viena, doamna Ramona Miletic. Numeroși credincioși și membri ai Ambasadei României au fost de față.
La Zwentendorf an der Donau, locul unde se află un cimitir militar românesc cu 155 de soldați români morți ca prizonieri în 1917, s-a organizat o slujbă de pomenire cu participarea unui sobor de preoți, condus de părintele prof. Ioan Moga, protopop al Vienei, Austriei Inferioare și Burgenlandului. Au slujit alături de el pr. Petru Moga (România), pr. Cătălin Soare și pr. Aurel Ardelean (Parohia St. Pölten), împreună cu credincioși români din diferite regiuni și autorități locale. Ca oaspeți de seamă au fost prezenți: Kazimierz Sanocky (preotul catolic al parohiei Zwentendorf), dr. Reinhold Wildling (directorul Crucii Negre Austriece din landul Austria Inferioară), dr. Cristian Daniel (consilier diplomatic al Ambasadei României la Viena), reprezentanți ai Österreichischer Kameradschaftsbund, în frunte cu Johann Zönitzer, precum și Barbara Berger și Michael Ledwinka, asistenți pastorali ai parohiei catolice din Zwentendorf.
În total, în Germania și Austria sunt cunoscute peste 90 de monumente și cimitire – 70 în Germania și 23 în Austria – unde se păstrează memoria eroilor români căzuți în cele două războaie mondiale. Majoritatea provin din Primul Război Mondial, fiind prizonieri deportați începând cu anul 1916, dar există și locuri de odihnă pentru eroi din al Doilea Război Mondial, în special din campania antihitleristă de la finalul conflictului. O hartă detaliată a acestor locuri a fost realizată în 2021 de ierom. Ioan Popoiu, în cadrul activităților dedicate „Anului omagial al pastorației românilor din afara granițelor” și „Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul”.