Cinstirea Sfântului Atanasie Athonitul în Poiana Raiului

Arhiepiscopia Iaşilor

Cinstirea Sfântului Atanasie Athonitul în Poiana Raiului

Pelerinii sunt aşteptaţi marţi, 5 iulie 2016, la serbarea celui de-al doilea hram al Schitului Pocrov din judeţul Neamţ. În seara zilei de luni se va oficia Privegherea, iar marţi dimineaţă se va sluji Sfânta Liturghie. 

Biserica noastră îl pomeneşte marţi, 5 iulie 2016, pe Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul. Acest sfânt va fi cinstit în mod deosebit la Schitul Pocrov al Mănăstirii Neamţ, fiind al doilea hram al aşezării monahale. Ucenicii Sfântului Paisie Velicicovschi s-au retras la Schitul Pocrov, după ce, o parte dintre aceştia s-au nevoit în Sfântul Munte Athos. „Monahii au păstrat amintirea perioadei în care au vieţuit în Sfântul Munte Athos, astfel că l-au cinstit pe Sfântul Atanasie Atonitul. Aceasta pentru că Schitul Pocrov păstrează aceeaşi atmosferă de linişte, de rugăciune şi de retragere. Părinţii de atunci au aşezat în catapeteasma bisericii de la Pocrov din secolul al XVIII-lea icoana Sfântului Atanasie Atonitul, alături de cea a Acoperământului Maicii Domnului“, a amintit ieromonahul Ambrozie Ghinescu, egumentul Schitului Pocrov. Programul liturgic dedicat cinstirii Sfântului Atanasie Athonitul va începe luni, 4 iulie 2015, la ora 18:00, când se va săvârşi slujba Privegherii. În ziua hramului, se vor oficia Agheasma mică, Acatistul şi Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi şi diaconi. „Sărbătoarea aceasta, închinată unui sfânt isihast, iubitor de rugăciune, dar şi povăţuitor al monahilor, înseamnă o horă a sfinţilor. Aici mă refer la Sfântul Ierarh Pahomie, ctitorul Pocrovului, şi la alţi sfinţi care s-au nevoit în preajma schitului. Cinstirea Sfântului Atanasie ne îndeamnă la rugăciune şi la nevoinţă monahală în cadrul frumos în care se află Schitul Pocrov, aşezat în Poiana Raiului. Rugăciunile sfinţilor să-i ocrotească pe toţi pelerinii în fiecare zi şi în fiecare moment din viaţa noastră“, s-a exprimat părintele Ambrozie Ghinescu. Amintim că în biserica mare a schitului se află o raclă ce adăposteşte părticele din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre: ale Sfântului Antipa de la Calapodeşti (primite ca binecuvântare de la Mănăstirea Valaam din Rusia) şi ale Sfintelor Evdochia, Daria şi Maria (sfinte din Rusia care au murit în perioada comunistă). De asemenea, în Paraclisul „Sfântul Cuvios Atanasie Atonitul“ se află racla cu sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Pahomie, descoperite în pardoseala bisericii schitului pe 9 septembrie 2013. Schitul Pocrov este situat în comuna Vânători, la 17 kilometri vest de oraşul Târgu Neamţ şi la 62 km nord de municipiul Piatra Neamţ. Din dreptul Mănăstirii Neamţ până la Pocrov sunt de parcurs patru kilometri.

Citește despre: