Cinstirea Sfintei Cruci în municipiul Botoșani

Arhiepiscopia Iaşilor

Cinstirea Sfintei Cruci în municipiul Botoșani

În ziua de 14 septembrie, începând ora 18.00, Protopopiatul Botoșani a organizat la Monumentul Sfintei Cruci, construit în anul 2000 de către domnul Ionel Țâmpău, în apropierea Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” - Acatistul Sfintei Cruci, Slujba Aghiesmei și Rugăciuni de binecuvântare la început de an școlar.

Numeroși botoșăneni au venit cu busuioc, cu flori şi cu lumânări aprinse să participe la slujba, devenită între timp o tradiție, oficiată de un sobor de preoți, având ca protos pe părintele protopop Petru Fercal. Cântăreții bisericești din municipiul Botoșani au dat răspunsurile la slujbă, îndemnând spre cântare pe toți cei adunați în jurul Sfintei Cruci.

După terminarea slujbei, părintele protopop Petru Fercal a ținut un cuvânt de învățătură, în care a argumentat scripturistic și din Sfânta Tradiție cinstirea Sfintei Cruci.  Apoi a subliniat faptul că ctitorul acestei Sfinte Cruci s-a inspirat din gestul Împăratului Constantin, care, în amintirea biruinței lui Maxențiu, a cuceririi cetății Bizanțului și a învingerii goților, toate dobândite prin puterea Sfintei Cruci, a ridicat în capitală, în trei locuri importante, trei Sfinte Cruci, ca să mărturisească tuturor că prin puterea acestui semn Dumnezeu l-a ajutat să devină biruitor.

Fiind început de an școlar, și înălțându-se rugăciuni de binecuvântare a copiilor, a fost lansată rugămintea ca mamele să dea naștere pruncilor, iar cei ce conduc țara să ofere sprijin financiar de încurajare și într-ajutorare, pentru „a împodobi clasele școlilor și liceelor cu un număr cât mai mare de elevi”, spre dăinuirea neamului românesc și a unui viitor binecuvântat.

Întrucât nu toți oamenii cinstesc Sfânta Cruce, unora ca aceștia li s-a recomandat să citească Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție și pe viitor să putem organiza un dialog cu cei care se îndoiesc de sfințenia jertfelnicului Domnului, prin care a venit împăcarea omului cu Dumnezeu, eliberarea sufletelor din iad și deschiderea raiului pentru doritorii de mântuire.

Pilda voievozilor, moșilor și strămoșilor noștri, precum și credința ortodoxă a poporului român de 2000 de ani, este un argument a trecutului nostru și datoria de a transmite urmașilor noștri aceeași zestre strămoșească, pentru ca românii să fie una, de atunci și de acum, iar Biserica – Corabia mântuirii – să continue a duce la limanul mântuirii și pe cei ce ne vor urma nouă.

S-a făcut apel ca să trăim în pace și înțelegere, armonie și frățietate, păstrând un echilibru în societate, o stare de mulțumire și recunoștință pentru popasul pământesc și să privim cu nădejde la Împărăția cea veșnică a Domnului nostru Iisus Hristos, unde domnește iubirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și comuniunea tuturor aleșilor în lumina veșniciei. 

După cuvântul de învăţătură, părintele protopop i-a binecuvântat pe cei prezenţi la slujbă și a stropit cu apă sfințită. Potrivit rânduielii, credincioşii au așteptat la rând pentru a primi aghiasmă pentru a o duce în casele lor, spre binecuvântare, spor şi ajutor. (pr. protopop Petru Fercal)

Citește despre: