Colaborare între protoieriile Sascut şi Cahul
O delegație a Episcopiei Basarabiei de Sud din cadrul Mitropoliei Basarabiei a fost prezentă în perioada 5-7 februarie 2014 în Protopopiatul Sascut. În cele două zile s-au vizitat mai multe instituţii de învăţământ din oraşul Sascut şi s-au încheiat parteneriate prin intermediul cărora sunt sprijinite mai multe şcoli de peste Prut.
Protopopiatul Sascut a primit în aceste zile vizita unei delegații din Episcopia Basarabiei de Sud a Mitropoliei Basarabiei. Aceasta a fost formată din pr. Iulian Budescu, vicar administrativ al Episcopiei Basarabiei de Sud, pr. Gheorghe Untilă, protoiereul Protoieriei Cahul, şi Valeriu Baban, şeful Centrului Metodic din Cahul. Activităţile din cadrul parteneriatului dintre Protopopiatul Sascut şi Protopopiatul Cahul au loc cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Mitropolitul Basarabiei, şi a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. "Cu ocazia Sinaxei preoților Protoeriei Sascut, când ne-am împărtășit cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos, am avut bucuria de a avea în mijlocul nostru o delegație a Episcopiei Basarabiei de Sud din cadrul Mitropoliei Basarabiei. Protopopiatul Sascut este înfrăţit și are un protocol de colaborare cu Protoieria Cahul din Mitropolia Basarabiei. De asemenea, ne-am gândit și la ceea ce privește învățământul, în sensul încheierii unor parteneriate între școlile de pe raza protoieriei noastre, cu instituţii şcolare din zona Cahulului. Am avut întrevederi cu reprezentanţii Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bacău, cu profesorii şi conducerea Grupului Școlar Agricol „Jaques M. Elias” din Sascut și Școlii Generale din Sascut, cu care s-au încheiat protocoale de colaborare. Protoieria Sascut, în cadrul aceluiași parteneriat, a oferit parohiilor din Protopopiatul Cahul din Mitropolia Basarabiei un set de 40 de manuale de religie pentru clasele I-VIII, câte un număr din revista „Cronica Romanului”, precum și patru exemplare din integrala Melchisedec", a relatat pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut. În ziua de miercuri, 5 februarie, delegaţia din Basarabia a vizitat Mănăstirea Bogdana din judeţul Bacău, unde a aflat mai multe informaţii despre expoziţia de carte veche și colecția de icoane vechi ale acestei aşezări monahale. Apoi s-a vizitat ctitoria lui Ștefan cel Mare de la Borzești și muzeul aflat în apropiere. Joi, 6 februarie, delegaţia basarabeană a participat la slujba Vecerniei din parohia Parava, Protopopiatul Sascut, iar vineri, 7 februarie, a avut loc o nouă întrevedere cu prof. Irina Leonte, inspector şcolar de specialitate al disciplinei religie în cadrul ISJ Bacău.