Colinde bizantine și strângere de fonduri la Catedrala Ortodoxă din Paris: Donațiile au fost redirecționate către renovarea Mănăstirii Godoncourt
Duminică, 19 decembrie, la Catedrala Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale din capitala Franței, a avut loc un Concert de colinde pentru a strânge fondurile necesare renovării Mănăstirii Godoncourt.
Pentru cei cărora inima le-a rămas la cântările minunate din Moldova, din dulcele târg al Iașului, Adrian Sîrbu a adus din talantul său dăruit de Domnul și ne-a cântat atât colinde din copilăria noastră, cât și cântari psaltice din rânduiala slujbelor din această perioadă.
Marilyn Leignel, compozitoare și interpretă de muzica bizantină, membră a Parohiei din Dijon, a adus sensibilitatea și profunzimea cântărilor bizantine ale Antiohiei, purtând publicul în vremuri îndepărtate, aproape de Nașterea Domnului, prin cântările interpretate în aramaică și siriacă.
Corala „Sfinții Arhangheli” a Catedralei din Paris a adus veselia și bucuria Crăciunului, colinde dulci și vesele, care au încălzit atmosfera.
Un moment frumos a fost întâlnirea dintre Adrian Sîrbu și Ionuț Furtună, dirijorul Corului „Sfinții Arhangheli”, ambii fondatori ai Corului Academic Byzantion.
Concertul poate fi urmărit integral pe canalul YouTube al Mănăstirii Godoncourt: https://youtu.be/9RAoOzVmsrM
Fondurile sunt necesare pentru renovarea așezământului monahal
Mănăstirea Godoncourt, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, este un loc de rugăciune și reculegere, dar și un loc de organizare, informare și comunicare, ce vine în sprijinul comunității ortodoxe prin programe proprii de activități, cât și prin posibilitatea de a oferi preoților, copiilor și altor persoane implicate în viața bisericii spații de cazare, masă și săli de desfășurare a activităților.
Mănăstirea de la Godoncourt a fost achiziționată de către Mitropolia Română a Europei Occidentale și Meridionale în anul 2015, de la comunitatea monahală ortodoxă sârbă ce slujea aici din anul 2002 dar care nu a mai avut posibilitatea de a întreține mănăstirea. Este un frumos ansamblu arhitectural organizat în jurul unei biserici din secolul al XIX‐lea (inițial mănăstire catolică), situat în estul Franței, în departamentul Vosges, la 350 km de Paris, 200 km de Strasbourg și la 100 km de Besançon.
De la preluarea Mănăstirii, s-au desfășurat o serie de lucrări de amenajare, dar va fi în continuare nevoie de resurse financiare pentru restaurarea acoperisului si consolidarea zidurilor de aceea, orice sprijin financiar este binevenit.
Mai multe informații despre mănăstire și activitatea ei, precum și detalii bancare puteți găsi accesând site-ul www.monasteregodoncourt.com