Colindul bun ne cheamă să fim buni
Conducerea Bisericii Ortodoxe Române nu aprobă manifestările care instigă la antisemitism, ură religioasă sau etnică, deoarece acestea sunt potrivnice Evangheliei iubirii lui Hristos.
În legătură cu reacţia Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului, care, în termeni generali şi fără discernământul necesar între cazuri izolate şi întreg, acuză toată Biserica Ortodoxă Română că este indiferentă şi încurajează antisemitismul religios, ca urmare unui colind difuzat, vineri, 6 decembrie 2013, de postul de Televiziune TVR 3 - Cluj, precizăm următoarele:
Conducerea Bisericii Ortodoxe Române nu aprobă manifestările care instigă la antisemitism, ură religioasă sau etnică, deoarece acestea sunt potrivnice Evangheliei iubirii lui Hristos.
Mai mult, colindătorii creștini autentici reprezintă simbolic cetele de îngeri care au cântat la Nașterea Domnului Iisus Hristos în Betleem: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).
Întrucât mesajul îngerilor de la Betleem a fost pacea, colindele ortodoxe românești nu pot fi folosite pentru a răspândi vrajbă şi ură între oameni. Ele îndeamnă totdeauna la bunătate, pace şi armonie, fiind răspunsul oamenilor la iubirea lui Dumnezeu Care S-a făcut om, din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor.
Astfel, în lumina iubirii lui Dumnezeu pentru toţi oamenii, trebuie să înlocuim polemica din trecut cu dialogul, vrajba cu pacea, confruntarea cu respectul reciproc şi cooperarea pentru binele comun.
În acest sens, un pas concret în direcţia promovării unui dialog interreligios necesar şi folositor între cultele din România, bazat pe respect reciproc, îl reprezintă înfiinţarea, la iniţiativa Patriarhiei Române, a Consiliului Consultativ al Cultelor din România, cu participarea şi a Cultului mozaic, în ziua de 14 aprilie 2011. Iar, în zilele de 29 şi 30 mai 2012, la Palatul Patriarhiei a avut loc Simpozionul iudeo-creştin cu tema: „Diaspora – o realitate a societăţii actuale”, organizat de Patriarhia Română în cooperare cu Sapir Center din Ierusalim şi Federaţia Comunităţilor Evreiești din România. Şi cu această ocazie, Biserica Ortodoxă Română a subliniat necesitatea dialogului şi cooperării între creștini şi evrei pentru binele comun.
Prin urmare, mai ales acum, când colindele ne îndeamnă: „creștine (române) să fii bun!”, trebuie să căutăm „pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 14).
Biroul de Presă al Patriarhiei Române