În cele mai multe ţări din Europa, educaţia religioasă constituie parte integrantă a curriculei în şcolile de stat, chiar dacă modul de reglementare diferă de la o ţară la alta. Această stare de fapt este o expresie firească a conştiinţei că Europa însăşi a fost construită pe un set de valori culturale, sociale şi spirituale de o evidentă inspiraţie religioasă, precum şi o recunoaştere a rolului educaţiei religioase în dezvoltarea personală a unui om şi a contribuţiei sale la cultivarea coeziunii şi responsabilităţii sociale.

Dacă educaţia pentru secolul XXI ar trebui să se fondeze măcar pe cei patru piloni descrişi de Raportul Delors (UNESCO, 1996), şi anume: a învăţa să cunoaştem, să lucrăm, să fim şi să trăim împreună, atunci necesitatea de a lua serios în considerare dimensiunea religioasă a formării copiilor devine din ce în ce mai greu de ignorat şi încă şi mai greu de contestat, în actualul context socio-politic din Europa şi de dincolo de ea, marcat puternic de o amplificare rapidă, îngrijorătoare a extremismului religios. În acest context, Consiliul Europei a emis, în ultimii ani, mai multe recomandări prin care tocmai încurajează guvernele să integreze ora de Religie în trunchiul comun, deoarece această disciplină de studiu ajută copiii să dobândească un set de competenţe fundamentale, esenţiale pentru dezvoltarea lor intelectuală şi pentru a-i pregăti în vederea asumării dimensiunii multiculturale şi multireligioase a societăţii în care trăiesc(2). În consecinţă, chiar acele guverne care nu încurajau în mod deosebit până acum prezenţa orei de religie în şcoli iau în calcul în prezent posibilitatea modificării poziţiei lor în această privinţă.

Aşadar, România nu constituie nici pe departe o excepţie în cadrul Uniunii Europene în ceea ce priveşte prezenţa orei de Religie în şcolile publice. Mai mult, prevederile legale de până acum privind organizarea acesteia arătau întotdeauna un deosebit respect şi o preocupare consistentă pentru asigurarea exercitării în bune condiţii a libertăţii religioase, prin implicarea activă a comunităţilor religioase în acest proces, garantându-se în acelaşi timp oricui dreptul de a nu lua parte la această oră. De asemenea, acesta este un model de inclusivitate, rămânând deschis tuturor cultelor religioase din ţară recunoscute de Stat şi păstrând cerinţele minime pentru obţinerea sprijinului din partea acestuia la un nivel destul de scăzut.

Acestea fiind spuse, ne exprimăm îngrijorarea faţă de modificările cadrului normativ şi, mai ales, faţă de aplicarea lor dintr-o perspectivă evident laicizantă ce pot afecta grav formarea copiilor şi tinerilor din România, mai ales în privinţa puterii lor de înţelegere şi de respectare a valorilor religioase care, în diversitatea lor, sunt parte integrantă din patrimoniul european comun.

(1) Comitetul Reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (în lb. engleză, Committee of the Representatives of the Orthodox Churches to European Union) este format din reprezentanţii la Bruxelles ai Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, Patriarhiei Moscovei, Patriarhiei Române, Patriarhiei Bulgariei, Bisericii Ciprului şi Bisericii Greciei.

(2) Cf. Rec. nr. 1720/2005; Rec. nr. 1804/2007.