Comportamentul creştinului în ziua în care L-a primit pe Hristos
Împărtăşirea cu Preacuratele Taine, gestul suprem prin care ne unim cu Însuşi Hristos Domnul, presupune o pregătire temeinică. Pregătire sufletească şi trupească, prin spovedanie, rugăciune, postire. După ce ne-am apropiat de Însuşi Trupul şi Sângele Domnului „cu frică şi cutremur“, aşa cum auzim la chemarea care ni se adresează la Sfânta Liturghie, nu revenim la „normalitatea“ noastră cotidiană ca şi cum nimic cu adevărat important nu s-ar fi întâmplat. „În ziua împărtăşirii, e bine să evităm situaţiile tensionate“, ne sfătuieşte, în cele ce urmează, pr. dr. Florin-Aurel Ţuscanu, protopopul Protoieriei Roman şi parohul Bisericii „Sfântul Vasile cel Mare“ din Roman.
Părinte protopop, cum ar trebui să ne pregătim pentru a-L primi cum se cuvine pe Hristos în Sfânta Taină a Împărtăşaniei?
Sfânta Împărtăşanie trebuie primită într-o stare sufletească adecvată, marcată, potrivit Sfântului Simeon Noul Teolog, de prezenţa lacrimilor, de pocăinţa în inimă a persoanei ce urmează să se unească cu Hristos. Altfel spus, e important ca pregătirea pentru cuminecare să nu constituie o formalitate, ci un instrument; e important ca împărtăşirea să se producă odată cu hotărârea de a schimba în bine vieţuirea credinciosului.
Care rugăciuni ne ajută să ne pregătim sufleteşte
Pe lângă cele 12 rugăciuni care se citesc înainte de primirea Sfintei Împărtăşanii, precum şi a canonului ce le precede, Acatistul Mântuitorului constituie rugăciunea care presupune o raportare personală la Mântuitorul Hristos în cel mai înalt grad, constituind, din acest motiv, o excelentă pregătire sufletească pentru momentul unirii cu Sfântul Trup şi Sfântul Sânge. Totodată, în afară de Taina Spovedaniei, necesară în prealabil pentru împărtăşirea mirenilor, trebuie urmate îndemnurile Sfinţilor Părinţi cu privire la abţinerea de la relaţii trupeşti, precum şi la ajunatul în ziua în care are loc primirea Tainei.
Cât de importantă este ajunarea înainte de primirea Sfintelor şi Preacuratelor lui Hristos Taine?
Mai importantă decât ajunarea este starea sufletească pe care o deţine primitorul Sfintelor Taine.
Care trebuie să fie comportamentul nostru după primirea Trupului şi Sângelui Domnului?
Trebuie evitate situaţiile în care primitorul ar fi nevoit să scuipe, acest aspect impunând o atenţie sporită cu privire la alimentele consumate în acea zi, evitându-se, pe cât e cu putinţă, consumul de peşte sau fructe ai căror sâmburi ar putea cauza astfel de situaţii.
„Dispoziţia noastră sufletească să fie în concordanţă cu solemnitatea primirii Sfântului Trup şi a Sfântului Sânge“
Apoi, în cadrul activităţii din ziua împărtăşirii, e bine să evităm situaţiile tensionate, care ar putea cauza nelinişte şi tulburare, în aşa fel încât dispoziţia noastră sufletească să fie în concordanţă cu solemnitatea primirii Sfântului Trup şi a Sfântului Sânge ale Mântuitorului.
Este justificată deci această grijă deosebită pe care o manifestă unii creştini, de e evita consumul anumitor alimente, după primirea Sfintei Împărtăşanii?
Atâta timp cât grija de cele sfinte nu se transformă în deprinderi ce ţin de formalism, şi liniştea sufletească a celui în cauză sau a aproapelui nu este perturbată, e binevenită orice formă de evlavie care sporeşte credinţa.
Primitorul Sfintei Împărtăşanii este oprit în ziua aceea de la sărutarea icoanelor?
Nu, deoarece Sfintele Taine nu rămân pe buze, mai ales că, după primirea lor, consumul bucăţii de anafora şi al vinului este menit curăţării de vreo parte din Sfintele şi Preacuratele Taine, rămasă pe buzele primitorului, iar icoanele nu reprezintă nici pe departe un mijloc de întinare a credincioşilor.
Sărutul este, şi în iconografie, gestul prin excelenţă al dragostei. E suficient să evocăm faptul că icoana Zămislirii Maicii Domnului (aspect important pentru ortodocşi atunci când se combate teza catolică a imaculatei concepţii) nu conţine altceva decât un sărut al Sfinţilor Ioachim şi Ana, drept icoană a potenţialităţii biruinţe asupra păcatului, prin mijloacele firii omeneşti, actul zămislirii unei fecioare în măsură să-L primească pe Mântuitorul făcând apel la liberul arbitru al omului, nefiind altceva decât un elogiu al calităţii omeneşti de a zămisli viaţă prin intermediul dragostei. Putem considera, în această idee, că exclusivitatea sărutului acordată lui Hristos, pe parcursul zilei în care ne-am cuminecat, nu e altceva decât o probă a devotamentului, pe care, oameni fiind, îl probăm pentru părtăşia cu Hristos.
