Comunicat de presă
În legătură cu moartea unui credincios în timpul Sfintei Liturghii de duminică, 4 decembrie 2011, de la Biserica „Învierea Domnului“ din Bacău, facem următoarele precizări:
Moartea unui persoane constituie o durere pentru cei care nu pot înţelege adevărata semnificaţie a acesteia, aşa cum ne este prezentată în lumina tradiţiei şi învăţăturii Bisericii. Este adevărat că modul în care cineva părăseşte această lume nu este lipsit de importanţă pentru cei care mărturisesc credinţa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Faptul că un fiu al Bisericii noastre, aparţinând parohiei „Învierea Domnului“ din municipiul Bacău, a fost chemat la Domnul, în timpul celei mai importante slujbe a cultului ortodox, Sfânta Liturghie, ne îndreptăţeşte să credem că acesta a fost momentul hotărât de Dumnezeu. Maniera în care credinciosul respectiv s-a stins constituie un motiv de întristare, dar şi de mângâiere pentru familia îndoliată, încredinţată fiind că cel ce le-a fost fiu, părinte, soţ şi prieten s-a stins ca un fiu demn al Bisericii, în atmosferă de rugăciune şi pace sufletească. Folosim prilejul de a mărturisi compasiunea şi condoleanţele pentru această familie distinsă de buni credincioşi ai urbei băcăuane.
În ceea ce priveşte evenimentele derulate în interiorul sfântului lăcaş, precizăm faptul că preoţii nu pot cunoaşte starea de sănătate a celor care vin să se roage, în biserică fiind primiţi deopotrivă, tineri şi bătrâni, bolnavi şi sănătoşi. Apoi, mai precizăm că Biserica „Învierea Domnului“ este un spaţiu sacru recent finalizat, construit după toate normele legislative în vigoare. Din informaţiile noastre, persoana respectivă a mai suferit în anii anteriori două preinfarcte, acest al treilea dovedindu-se a fi fatal, fapt precizat de organele medicale competente. Menţionăm că persoana respectivă a căzut în biserică şi a fost asistată de un medic care i-a acordat primul ajutor până la sosirea salvării. Deci cauzele morţii trebuie căutate în cu totul altă parte decât la biserică, acolo unde venea pentru a se ruga şi a-şi găsi liniştea. În ceea ce priveşte oprirea slujbei religioase nu se justifică în astfel de circumstanţe, deoarece fiecare parohie are un consiliu parohial, credincioşii care participă la slujbe şi care intervin în astfel de situaţii, ceea ce s-a şi întâmplat. Menţionăm că preotul parohiei se va implica în mod direct pentru ajutorarea familiei îndoliate şi a înmormântării celui decedat. Considerând moartea unui fiu al Bisericii în timpul slujbei ca un semn al tainei lui Dumnezeu, ne rugăm pentru acesta ca Dumnezeu să-l ierte şi să-l aşeze cu drepţii în împărăţia Sa. (Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului)