Dintru începuturi, hramul Mănăstirii Neamţ a fost o sărbătoare a comuniunii de rugăciune şi trăire în Domnul pentru fraţii monahi, dar şi pentru pelerinii veniţi de departe întru tainică rugă. Astfel, miercuri seara, numeroși credincioși s-au alăturat obștii de monahi pentru a fi împreună-rugători și a săvârși împreună jertfa de seară prilejuită de sărbătoarea Înălțării cu Trupul la Cer a Domnului, oferindu-se pe ei înșiși și unii pe alții lui Dumnezeu în cadrul slujbei de priveghere oficiată de Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în prezența Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Prin prezența lor la această slujbă, dar mai ales prin diversitatea locurilor din care au venit, credincioșii au arătat încă o dată că acest hram nu este o sărbătoare strict a acestui sfânt lăcaș, ci este o sărbătoare a întregii zone.

Slujba a început cu Vecernia mare unită cu Litia, după care a continuat cu Utrenia. La sfârșitul serii, Înaltpreasfințitul Pimen, după ce le-a mărturisit celor prezenți că în duhul de rugăciune din timpul slujbei a simțit prezența tainică a lui Dumnezeu și că acesta a fost, cu adevărat, un moment de înălțare sufletească, mai ales că mulți dintre cei prezenți au venit după o zi grea de muncă, a ținut să sublinieze faptul că această sărbătoare arată cinstea pe care Dumnezeu i-a dat-o omului, înălțându-Se cu Trupul la Ceruri pentru a sta și cu firea omenească de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl. Înaltpreasfinția Sa a răspuns de asemenea la întrebarea „ce este viața de sfințenie în care au trăit atâtea generații de monahi între zidurile acestei sfinte mănăstiri?”, afirmând că viața de sfințenie este viața care rămâne veșnic înaintea lui Dumnezeu și în sufletele noastre, amintind totodată că prezența credincioșilor la această slujbă este este o rânduială din moși-strămoși care ne face să ne simțim una cu înaintașii noștri, și că aceasta este una dintre frumusețile și bucuriile noastre creștinești și românești.

În finalul cuvântării a vorbit despre curăția inimilor elevilor de la Seminarul „Sfântul Ioan Iacob de la Neamț” care au format corul, îndemnându-i pe aceștia să ia aminte la faptul că sunt chemați la o slujire la care îngerii privesc cu cutremur. Într-adevăr, datorită lor, am avut simțământul că într-adevăr ne aflăm înr-o Mare Lavră a monahismului românesc și că Sfântul Paisie prăznuiește în ceruri dimpreună cu sfinții săi ucenici văzând (și mai ales auzind) că tradiția muzicii bizantine s-a păstrat așa cum era pe vremea sa și că tinerii psalți din zilele noastre folosesc cu dragoste manuscrisele pe care le-a lăsat drept moștenire de neprețuit.

Sărbătoarea a continuat astăzi mai întâi cu cu slujba de sfințire a apei. Celor doi ierarhi li s-au mai alăturat Preasfințitul Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. A urmat apoi săvârșirea Sfintei Liturghii, înlăuntrul căreia unul dintre viețuitorii mănăstirii Neamț, părintele ierodiacon Andrei, a fost hirotonit ieromonah.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfințitul Teofan a amintit de faptul că Înălțarea Domnului la cer a fost precedată de testamentul Său prin care mărturisește întregii lumi că ucenicii Săi, și prin ei, noi toți, până la sfârșitul veacurilor, suntem martorii Învierii și Înălțării Sale precum și a întregii Sale învățături și că suntem chemați să fim martori și mărturisitori ai acesteia păstrând vie legătura cu cerul, cu familia și cu sfinții. Părintele mitropolit i-a îndemnat pe conducătorii neamului nostru să-i asculte pe părinții lor, care le vor mărturisi adevărul, de le vor cere părerea, să-și plece mintea și inima la mormintele eroilor și să sesizeze ultimul lor gând înainte de a-și pleca capul sub ascuțișul sabiei de orice fel. Vor afla, astfel, faptul că ultimul lor gând a fost la familia lor, la pruncii lor sau la logodnica pe care urmau să o conducă înaintea Sfântului Altar pentru a forma familia binecuvântată de Dumnezeu.

La finalul slujbei, ansamblul folcloric de copii „Șezătoarea” din comuna Vânători-Neamț a interpretat mai multe cântece patriotice. Înaltpreasfințitul Teofan le-a dăruit acestora mai multe daruri, printre care și icoane cu Sfânta Treime, chip al familiei desăvârșite, ca un îndemn spre întemeierea de familii care să aibă drept model sfințenia și iubirea din Sfânta Treime, iar ei, la rândul lor, mamă, tată și prunci să devină icoane sfințite și modele vrednice urmat.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, după ce întreaga suflare a înălțat rugăciuni către cer pentru cei dragi lor, pentru cei ce-i urăsc, pentru conducători și pentru tot neamul omenesc, a avut loc slujba Parastasului pentru ctitorii mănăstirii Neamț, dar și pentru eroii neamului românesc, mutați în veșnicie direct din temnițe și lagăre, de pe diferite fronturi de apărare a țării și credinței noastre strămoșești, arătând prin aceasta că avem datoria de a ne ruga și pentru cei mutați dintre noi. Cu acest prilej, starețul mănăstirii Neamț, părintele arhimandrit Benedict Sauciuc, i-a evocat pe scurt pe cei care și-au sfințit viețile lucrându-și mântuirea în acest loc binecuvântat de Dumnezeu, dintre care se remarcă Sfântul Paisie Velicikovski - cel care a reușit să creeze aici o adevărată lavră a monahismului, adunând în jurul său peste 1000 de monahi, în timpul căruia viața de mănăstire din țara noastră a cunoscut o impresionantă perioadă de înflorire - și Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Părintele stareț a mărturisit și faptul că unii viețuitori au dorit să rămână și după trecerea în veșnicie în mănăstire, amintind în acest sens de Sfântul necunoscut, al cărui mormânt s-a înălțat de la sine din pământ pentru a petrece în continuare alături de părinții acestei mănăstiri, precum și faptul că alții au vrut să vină să sălășluiască aici, așa cum este cazul Sfântului Simeon cel din muntele minunat ale cărei moaște se află în biserică.

Dacă cineva se întreba de ce încă ne mai rabdă Dumnezeu pe acest pământ, am putea spune că un motiv pentru aceasta este dat de mărturia unei credincioase din Moinești, care timp de 33 de ani a venit la hramul mănăstirii Neamț fără să lipsească în vreun an și care, fiind întrebată cu ce gând a venit la această sărbătoare, a răspuns din adâncul inimii, fără să stea măcar vreo clipă pe gânduri: „am venit să mă rog să nu se piardă credința”. Iată că printre „nimenii” acestei lumi încă mai sunt oameni care și-au prefăcut inima în „nimicul” care este materialul cel mai potrivit de care are nevoie Dumnezeu pentru a zidi. Iată ce oameni avem printre noi!