Comuniune şi milostenie la Cimitirul Şerbăneşti din Bacău

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Comuniune şi milostenie la Cimitirul Şerbăneşti din Bacău

La Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" - Şerbăneşti din Bacău a fost oficiat astăzi Parastasul pentru persoanele necunoscute plecate la Domnul, care sunt înmormântate în cimitirele oraşului. Slujba a fost săvârşită de PS Ioachim Băcăuanul, alături de un sobor de preoţi.

Credincioşii din oraşul Bacău, alături de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi de un sobor de preoţi, s-au rugat astăzi pentru sufletele persoanelor neidentificate din cimitirul băcăuan Şerbăneşti. PS Ioachim Băcăuanul a oficiat slujba Parastasului pentru iertarea păcatelor tuturor celor pe care lumea nu-i mai aminteşte, dar care, prin Biserică, rămân ca fii ai lui Dumnezeu. Preasfinţia Sa a adresat celor prezenţi un cuvânt în care a vorbit despre importanţa rugăciunii pentru cei plecaţi la Domnul, apreciind dragostea oamenilor care au adus ofrande pentru a fi împărţite de sufletele celor adormiţi. "Din punct de vedere spiritual, avem conştiinţa că intrăm în comuniune cu cei adormiţi şi de aceea ne arătăm dragostea faţă de cei străini, aşa cum au făcut şi înaintaşii noştri. Astfel, păstrăm comuniunea cu dragostea lui Dumnezeu. Nădăjduim că Dumnezeu îi va ierta pe cei uitaţi de rude şi îi va aşeza în locul rânduit după faptele lor. Ofrandele aduse de frăţiile voastre vor fi împărţite celor nevoiaşi care nu au familie. Este însemnată dragostea dumneavoastră faţă de cei aflaţi în instituţiile de ocrotire socială. De aceea, vă felicităm atât pe frăţiile voastre, cât şi pe părinţii care au organizat această ofrandă de sufletul celor plecaţi la Domnul. Florile şi lumânările pe care le-aţi avut în mâini atunci când ne-aţi întâmpinat să le aşezăm la crucile celor necunoscuţi. Astfel, vom arăta dragostea noastră faţă de Dumnezeu, care nădăjduim că îi va păzi pe cei uitaţi de oameni, dar neuitaţi de Cel Preaînalt. Este un gest frumos că v-aţi rugat astăzi  împreună cu noi. Faptul că aţi venit în număr mare la această pomenire dovedeşte dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Noi am învăţat de la Dumnezeu să avem dragoste milostivă pe care suntem datori să o manifestăm în această lume, aşa cum şi-a arătat-o El când a venit în lume şi a deschis porţile raiului pentru toţi cei care doresc să intre în împărăţia Sa", a subliniat PS Ioachim Băcăuanul.

Rânduială creştinească la mormintele celor mutaţi în veşnicie

După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, este al treilea an când persoanele necunoscute înmormântate în Cimitirul Şerbăneşti şi în alte cimitire ale oraşului sunt pomenite de Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului, de preoţi şi credincioşi. "La final, PS Ioachim Băcăuanul s-a îndreptat către latura dinspre răsărit a cimitirului, unde sunt depuşi sărmanii oraşului. Aici, Preasfinţia Sa a citit o rugăciune de dezlegare şi a aprins câte o lumânare în dreptul fiecărei cruci sub care se odihnesc trupurile a câtorva zeci de băcăuani de care nu-şi mai aminteşte decât Bunul Dumnezeu şi Biserica Sa", a amintit pr. Constantin Gherasim. După slujba de pomenire au fost oferite pachete cu alimente persoanelor din mai multe centre de ocrotire socială din judeţul Bacău, activitatea fiind coordonată de pr. paroh Ioan Ferchiu şi de pr. Adrian Ghinea, slujitor la Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" - Şerbăneşti din Bacău.