Concerte caritabile la Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

Concerte caritabile la Iași

Corul “Sfântul Ioan Cucuzel“ din Iași, dirijat Gabriel Corolea, a susținut astăzi un concert de colinde caritabil la Mănăstirea Golia.

Corul “Sfântul Ioan Cucuzel“ din Iași, dirijat Gabriel Corolea, a susținut astăzi un concert de colinde caritabil în Biserica cu hramurile “Înălțarea Domnului“ și “Acoperământul Maicii Domnului“ a Mănăstirii Golia din Iași. Concertul a avut ca scop strângerea de fonduri pentru reconstruirea Centrului de Pregătire pentru o Viață Independentă a Persoanelor cu Handicap REVIS din Hârlău, mistuit de incendiu în vara acestui an, și a fost organizat de Asociația de Susținere Pedagogică Educativă și Reintegrare ocupațională pentru Persoane cu Handicap (SPEhRO) din Iași.

La Biserica “Sfinții Apostoli Petru și Pavel“ – Bărboi din Iași a avut loc în seara aceasta concertul de colinde caritabil “La poalele cerului“. Concertul a fost susținut de corul Bisericii Bărboi, dirijat de drd. Mirabela Iușcă, și a fost dedicat sărbătorii Nașterii Domnului. Manifestarea a fost precedată de slujba Vecerniei și Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae. “ Am organizat acest eveniment pentru 25 de elevi de la Școala Generală Lunca Cetățuii de lângă Iași, în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, chipul blăndeții, al bunătății, al darurilor. Cei 25 de copii pentru care s-a organizat acțiunea caritativă sunt foarte buni la învățătură dar au o situație materială precară și am dorit să-i ajutăm“, a declarat pr. paroh Constantin Andrei, protoiereul Protopopiatului Iași 1. (C. Ciofu)

Citește despre: