Concursul de încondeiat ouă „Bucuria Învierii” la Curtea de Argeș

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului

Concursul de încondeiat ouă „Bucuria Învierii” la Curtea de Argeș

În Săptămâna Pătimirilor Domnului Iisus Hristos, Biroul de Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat concursul de încondeiat ouă „Bucuria Învierii”, ediția I-a.

Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, evenimentul s-a desfășurat la Seminarul Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș.

Înaltpreasfinția Sa a apreciat eforturile depuse de fiecare participant și a îndemnat ca aceste frumoase obiceiuri străbune să nu se piardă niciodată. De asemenea, Chiriarhul Eparhiei și-a amintit de momentele frumoase ale copilăriei intrând alături de copii la acest concurs de încondeiat ouă.

În concurs au intrat 34 de copii veniți de la nouă școli din municipiu și din localități apropiate.

Cu multă pricepere elevii au reușit să realizeze lucrări foarte frumoase, pentru aceasta fiind recompensați cu diferite premii oferite de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.

De asemenea s-a hotărât încă de la prima ediție organizarea în incinta seminarului a unei expoziții care să cuprindă ouăle încondeiate la acest concurs și cele care vor fi realizate în edițiile viitoare.

Sursa: http://www.eparhiaargesului.ro

Citește despre: