Concursul interjudeţean de religie ortodoxă „Sfinţii Trei Ierarhi“
Şcoala cu clasele I-VIII „Nicolae Iorga“ din Bacău a organizat ieri concursul interjudeţean de religie ortodoxă „Sfinţii Trei Ierarhi“, ediţia a V-a. Partenerii proiectului sunt Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, Protopopiatul Bacău, Biserica „Sfântul Dumitru“ din Bacău şi 27 de şcoli din toată ţara. După cum ne-a relatat prof. Lioara Lica, iniţiatorul şi coordonatorul concursului, elevii s-au înscris la secţiunile: grafică/ pictură/ colaj pe planşe de format A4/A3, icoane pe sticlă sau lemn, eseu sau poezie religioasă. În deschiderea concursului a fost oficiată o slujbă de Te Deum, care a fost urmată de alocuţiuni ale invitaţilor şi de vernisajul expoziţiei. Obiectivele proiectului sunt dezvoltarea şi stimularea expresivităţii şi creativităţii copiilor, cultivarea sensibilităţii artistice a copiilor din învăţământul gimnazial, descoperirea şi dezvoltarea aptitudinilor plastice, implementarea în activitatea didactică modernă a unor elemente din educaţia religioasă, apropierea şi cunoaşterea de către elevi a sfinţilor şi conştientizarea şi valorizarea virtuţilor creştine. „Elevii iubesc modelele de sfinţenie ale Bisericii, caută să imite, pe cât le stă în putinţă, virtuţile care i-au făcut pe sfinţi atât de plăcuţi lui Dumnezeu, citesc vieţile lor şi îi cinstesc pe aceştia purtându-le numele, rugându-se, făcând fapte de milostenie, pictând icoane cu chipul lor, citind operele lor. Pe chipurile copiilor se citeşte bucuria imensă atunci când sunt antrenaţi în realizarea de icoane, colaje, eseuri şi poezii pe teme religioase. Sfinţii Trei Ierarhi se bucură de evlavie în rândul şcolarilor care îl caută pe Dumnezeu cu toată inima lor“, a spus prof. Lioara Lica.