Concursul Național Catehetic 2026, prezentat în cadrul unui atelier de lucru la Târgu-Neamț
Un nou atelier de lucru în vederea proiectării catehetice și a participării la Concursul Național Catehetic „Familia: binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice” s-a desfășurat în data de 22 ianuarie 2026, la sala de conferințe a Librăriei Doxologia din Târgu-Neamț, sub îndrumarea părintelui Bogdan Racu, inspector eparhial și coordonator al Biroului de catehizare al Arhiepiscopiei Iașilor, cu implicarea părinților coordonatori de cateheză din cadrul protopopiatelor nemțene.
După cuvântul introductiv al părintelui Mihai Ursache, coordonatorul Biroului de catehizare al Protopopiatului Târgu-Neamț, și cuvântul de bun-venit al părintelui protopop Neculai Axentioi, au început lucrările întâlnirii.
Preotul Ștefan Zaharia, coordonatorul Biroului de catehizare al Protopopiatului Piatra-Neamț, a prezentat conceptul Concursului Național Catehetic din acest an, organizat de Sectorul Teologic-Educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. Au fost puse în lumină și câteva aspecte legate de catehezele ce vor fi susținute în cadrul proiectelor.
Despre componenta catehetică a concursului a vorbit pe larg părintele inspector Bogdan Racu, care a pus în discuție atât punctele principale din concept, cât și direcții și instrumente de catehizare adaptate tematicii propuse.
Părintele Cezar Ilie Murariu a prezentat modul de realizare a unui portofoliu de concurs, criteriile de evaluare și a oferit câteva modele de proiecte din anii trecuți.
Secțiunea media a concursului a fost expusă de domnișoara Paula-Iustina Popovici, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani. Ea a indicat preoților principii fundamentale de compoziție, iluminare și tehnică și a oferit câteva recomandări de echipament și setări. Prezența sa a ilustrat îndemnul adresat preoților de a-și identifica, dintre tinerii implicați în activități, pe cei pasionați și pricepuți care să îi ajute la realizarea filmului de prezentare al proiectului.
La final, au fost lămurite anumite chestiuni legate de proiect și de catehizare și au fost trase concluzii care se vor reflecta în perioada următoare în proiectele parohiale.
Minuta atelierului de lucru a fost întocmită de preotul Cristinel Vasile Anăstăsoaie, coordonatorul Biroului de catehizare al Protopopiatului Roznov.
Mărturii ale preoților participanți:
Pr. Romeo Leonte, Parohia Izvoare, Piatra-Neamț:
Întâlnirea a fost interesantă și, mai ales, utilă în contextul bunei înțelegeri a implementării conceptului de concurs în proiectele pe care le vom desfășura în parohii. Experiența din anii trecuți a celor direct implicați și interesul sincer al participanților au făcut ca momentele petrecute împreună să fie de real ajutor în proiectarea activităților. Mă rog lui Dumnezeu să ne înțelepțească și să ne ajute în continuare în activitățile noastre, astfel încât comunitățile parohiale pe care le slujim să aibă un real folos.
Pr. Cristian Moaleș, Parohia Șoimărești, Târgu-Neamț:
Atelierul a oferit criterii clare pentru alcătuirea proiectelor din cadrul concursului catehetic, din mai multe puncte de vedere: teologic, pedagogic, comunitar. Am apreciat rigoarea conținutului, schimbul de experiență între participanți și orientarea practică a propunerilor. Participarea la acest demers m-a ajutat să înțeleg mai bine rolul concursului catehetic ca instrument de formare, nu ca simplă competiție, și m-a încurajat să implic mai activ copiii și familiile din parohie în viața Bisericii, printr-o cateheză vie, responsabilă și ancorată în tradiția ortodoxă.
Pr. Adrian Huștiu, Parohia Mastacăn II, Roznov:
Participarea la atelierul de lucru organizat de Biroul de catehizare din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, la Târgu-Neamț, mi-a împlinit așteptările. Am fost familiarizați cu exigențele Concursului Național Catehetic din acest an și am luat cunoștință de modul și metodele specifice de lucru în cadrul activităților catehetice. De asemenea, mi-au fost de folos experiențele personale împărtășite de preoții participanți. A fost o întâlnire colegială, ce a oferit bunul prilej de a rămâne conectați la realitățile sociale și duhovnicești aflate în permanentă dinamică.
Pr. Angelo-Paul Costin, Parohia Lunca, Ceahlău:
Participarea la acest atelier de lucru a fost pentru noi o experiență valoroasă și necesară, care ne-a oferit repere clare pentru desfășurarea activităților catehetice din parohie. Îndrumările primite și schimbul de idei ne-au ajutat să înțelegem mai bine responsabilitatea misiunii catehetice și modul concret de organizare a acesteia. Dincolo de aspectele practice, această întâlnire a întărit convingerea că lucrarea catehetică este o mărturie vie a credinței, menită să îl apropie pe om de Hristos prin ascultarea și trăirea cuvântului Său.
